Cum poți petrece timpul liber în week-end, la Constanța

620
Cum poți petrece timpul liber în week-end, la Constanța - fond-1331304660.jpg
La Constanța, în acest sfârșit de săptămână, viața culturală nu prea dă în clocot, iubitorii de teatru având la dispoziție doar câteva opțiuni, însă ofertele de distracție sunt ceva mai multe.

"Omul, bestia și virtutea", pe scena Teatrului de Stat

În această duminică, 11 martie, de la ora 19.00, pe scena Teatrului de Stat, va fi prezentată piesa "Omul, Bestia și Virtutea", de Luigi Pirandello, în traducerea lui Petre I. Sturdza. Regia și ilustrația muzicală: Bogdan Caragea. Scenografia: Eugenia Tărășescu Jianu. Distribuția reunește renumiți actori constănțeni, printre care Adrian Dumitrescu, Liviu Manolache, Alexandru Mereuță și Andrei Cantaragiu.

Comedie garantată: "No umăn, no crai"

Duminică, 11 martie, de la ora 20.00, în Cafe d’Art, Teatrul de Artă București prezintă spectacolul "No umăn, no crai". Spectacolul reunește distribuția formată din Geo Constantinescu, Vlad Popescu și Marius Cordoș, responsabil totodată și pentru regie.

Comedia este un colaj de poezii cu tente romantico-melancolico-umoristice, un cântec vioi, fără cusur, al unei chitare cu suflet, istorioare rimate, multă carismă și ironie. Este un spectacol distractiv, induce stări de bine și sentimente contradictorii, dincolo de tranșantul titlu: "Fără femeie nu e plânset".

"Traviata", la Teatrul "Oleg Danovski"

Sâmbătă, 10 martie, de la ora 19.00, la Teatrul Național "Oleg Danovski" puteți vedea "Traviata" de Giuseppe Verdi.

Traviata a fost inspirată de Rose Alphonsine Plessis (1824 - 1846), născută în satul Nonant, care a fugit de acasă la vârsta de 13 ani. Ajunsă la Paris fără bani, a început să practice prostituția. La 18 ani devenise deja cunoscută ca una din cele mai scumpe curtezane (în limba italiană traducându-se ca "traviata").

Giuseppe Verdi a folosit drept muză această poveste, însă continuarea și sfârșitul ei le veți afla la spectacol.

Concert Holograf, în club Tribute

Holograf vine la Constanța cu un concert special ce va avea loc sâmbătă, 10 martie, la Tribute Summer Club din Mamaia. Trupa promite un recital de mai bine de o oră, ce va include hituri precum "Primăvara începe cu tine", "Nu mai e timp", "Dragostea mea" sau "Să nu-mi iei niciodată dragostea".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.2723 secunde