Cum poți deveni actor de teatru la Năvodari

526
Cum poți deveni actor de teatru la Năvodari - teatruuuu-1320951515.jpg

Primăria Năvodari a votat, ieri, în cadrul ședinței de Consiliu Local, implementarea proiectului Cultural Artistic "NĂVOD - ART Atelier teatral". Inițiativa aparține actrițelor Liliana Bărăscu și Danei Trifan, care au propus administrației locale să se implice în această acțiune. În acest sens, edilul Nicolae Matei a decis ca primăria să acorde un sprijin financiar lunar de 2.000 lei din bugetul local și spațiul necesar pentru desfășurarea activității. Obiectivul acestui proiect este implicarea copiilor în activitățile culturale de orice natura, fie că este vorba de teatru, muzică sau pictură, sau alte forme de exprimare. Concret, inițiatoarele proiectului propun desfășurarea unor cursuri de actorie care să cuprindă tehnici și metode specifice artei actorului. Copii și adolescenții, care vor dori să participe se vor familiariza cu mijloacele de expresie și repertoriu, vor învăța improvizație scenică, teoria teatrului și noțiuni de dans și canto. De asemenea, cele două actrițe constănțene îi vor învăța pe tineri, în cadrul cursurilor, ce reprezintă arta vorbirii scenice și îi vor antrena pe tineri în domeniul mișcării scenice și al expresivității corporale. În final, participanții la cursuri vor deprinde arta de a juca într-un spectacol de teatru. De altfel, potrivit proiectului de hotărâre, inițiativa se va concretiza, în mod firesc, cu formarea unei trupe de teatru, care să poată reprezenta orașul Năvodari la diferite concursuri și festivaluri de gen. În plus, organizatoarele atelierului teatral promit realizarea de momente artistice pentru toate sărbătorile orașului Năvodari, cât și pentru sărbătorile naționale. Locația în care se vor desfășura cursurile va fi desemnată de Primăria Năvodari, care apreciază oportunitatea deschiderii în oraș a unei astfel de activități. Proiectul "Năvod-Art" va fi structurat pe grupe de vârstă: copii din ciclul primar, clasele I-IV, copii din ciclul gimnazial, clasele I –VIII și adolescenți din clasele IX – XII.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3179 secunde