Cum au sărbătorit elevii din Constanța Independența României

158

Articole recomandate

Elevii constănțeni au sărbătorit, ieri, 9 mai, Independența României. Potrivit inspectorului școlar pentru istorie, prof. Paula Iordan, activitatea s-a încadrat în proiectul organizat de către Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Constanța cu ocazia Centenarului, "100 de ani de spirit românesc" și s-a desfășurat la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin".


Împreună cu Instituția Prefectului Constanța, Primăria Municipiului Constanța, Consiliul Județean Constanța și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret, elevii constănțeni au celebrat această zi importantă în istoria românilor prin organizarea unei parade a provinciilor istorice românești care au prezentat valorile și tradițiile românești, portul popular și preparate culinare specifice zonei.


Entuziasmul și bucuria copiilor și cadrelor didactice au demonstrat încă o dată că ne iubim țara. Cele zece provincii românești au fost reprezentate de numeroase școli din județ. "Pentru noi, românii, 9 mai reprezintă o încununare a idealurilor românilor, parte integrantă azi din marea comunitate europeană, prilej de îndreptare a gândurilor pline de recunoștință către generațiile de luptători și eroi pentru libertate, independență și unitate", a declarant reprezentantul ISJ. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.0163 secunde