Cum au devenit celebri în Argentina doi "mirciști" constănțeni

894
2

Articole de la același autor

Elevii de clasa a IX-a Hakan Calila și Dan Mircea Neagoe sunt cei doi olimpici con-stănțeni care s-au întors din Argentina cu două prețioase medalii de la cea de-a XI-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Științe pentru juniori și care au scris o nouă pagină de istorie a Colegiului Național "Mircea cel Bătrân" din Constanța.

Intrat deja într-o elită internațională, colegiul constănțean își reafirmă astfel prestigiul căpătat cu prima participare la această olimpiadă, în urmă cu cinci ani. "Dacă frecvent suntem cunoscuți și apreciați pentru rezultate și performanțe în domeniul științei, astăzi avem ocazia să prezentăm un rezultat deosebit în domeniul sportului, al tenisului. Îmbinând cartea cu sportul cred că putem să oferim copiilor noștri o atractivitate mai mare pentru școală", a precizat prof. Vasile Nicoară, directorul colegiului.

Prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general, a transmis mulțumirile și aprecierile din partea ministrului Remus Pricopie și a subsecretarului de stat Liliana Preoteasa.

Hakan Calila a obținut medalia de argint, iar Dan Mircea Neagoe, medalia de bronz, datorită pregătirii coordonate de prof. Adina Dogărescu (fizică), prof. Doina Bălașa (chimie) și prof. Adriana Popescu (biologie). În cazul elevului Dan-Mircea Neagoe, la obținerea acestei performanțe au contribuit și profesorii din clasa a VIII-a, de la Școala nr. 16 "Jean Bart", prof. Elena Nicolae (fizică), prof. Gina Tone (chimie), prof. Geli Neriman (biologie).

La această olimpiadă sunt îmbinate cunoștințele din trei materii: fizică-chimie-biologie, elevii susținând trei probe grele, respectiv una tip grilă, una teoretică, de vreo 30 de pagini, și una practică, experimentală, care a durat patru ore. I-am întrebat pe cei doi olimpici ce îi determină să se implice într-o muncă atât de asiduă. "Prima dată când am auzit, acum doi ani, de această olimpiadă mi-am zis să încerc, eu fiind deja olimpic la fizică. M-am uitat și eu pe subiecte și în clasa a VII-a nu m-am calificat în lotul lărgit, dar în clasa a VIII-a m-am calificat și așa am descoperit câtă muncă trebuie să depun pentru a ajunge la nivelul de acum", a declarat Hakan Calila.

"Am fost atras din clasele mici de aceste materii și când am auzit de această olimpiadă mi-am dorit să particip. Este o competiție complexă, este mult de învățat, dar îmi place ceea ce fac. Nu știu dacă este cea mai grea olimpiadă, dar una dificilă se poate spune", povestea ieri Dan Mircea Neagoe.

Cel de-al treilea rezultat de excepție a fost consemnat de elevul Sergiu Medeșan, din clasa a IX-a F, care a participat la un turneu de tenis de câmp în Malta, unde a jucat semifinala la simplu și sferturi la dublu, clasându-se pe locul III. "A fost un turneu foarte bun, cu 64 de jucători și am ajuns pe locul cinci în clasamentul național la categoria 15-16 ani și locul 167 mondial. Am fost selectat în lotul României. M-am străduit să fac performanță în tenis și să am și rezultate foarte bune la școală", declara ieri elevul antrenat de Daniel Dragu.

Comentează știrea

vasy
16 decembrie 2014
munca

Recomamdarea, poate aduce ea bani? De cate ori ai vazut un film care ti-a placut si l-ai recomandat altora si acestia au mers sa-l vada? Ai fost rasplatit pt aceasta? Cumperi paine tot de la acelasi magazin ca este aproape de tine si iti place. Ai fost rasplatit pt aceasta de catre patronul magazinului? Exemplele pot continua. Cate recomandari a ceea ce iti place, si ce iti face bine, faci? Dar nu ai fost rasplatit. Prin recomandare poti sa castigi bani, dar numai daca vrei. Pt ati da mai multe sfaturi trimite-mi la adresa de email [email protected] enuntul "Vreau sa cunosc mai multe" si eu iti voi trimite multe informatii valoroase. Vreau sa colaborez doar cu cei real interesati. Astept emailurile dumneavoastra.

liviu
16 decembrie 2014
Cadou de Craciun

Inscriere gratis Companie germana lanseaza o noua retea sociala, de afaceri si cumparaturi online, operationala incepand cu 20 decembrie 2014. Compania a alocat 10,000,000 euro in vouchere pentru atragerea de clienti! Promotii: - La inscriere primesti voucher in valoare de 100€ - Pentru fiecare referal direct primesti 20€ pe care ii poti transfera in contul tau bancar Detalii si avantaje: - Platforma este similara cu Skype - Include diferite metode de transfer de bani (Money Gram, Western Union, etc) - Card personalizat VISA ( la cerere ) functionabil la orice ATM - Camera webinar pentru 250 persoane, auto-responder si alte instrumente de marketing - Rezervari cu 10% discount Nu uitati, platform este operabila incepand cu 20 decembrie !!!! Pana atunci …. Pentru ca sunt locuri limitate …. HAI SA LUAM VOUCHERE SI BANI DIN REFERALI !!!!! http://www.give5.club/?VoucherCode=104997

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 29 Octombrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Care sunt drepturile și rolul tinerilor
Pagina a fost generata in 0.4497 secunde