Cum arată "Identitatea Culturală din Dobrogea" la Galeria "Virgil Coman"

417
3
Cum arată

Articole de la același autor

Galeria de Artă "Virgil Coman" găzduiește, sâmbătă, 18 noiembrie, începând cu ora 11.30, evenimentul "Identitate Culturală în Dobrogea", eveniment care va aduce laolaltă numeroase personalități din județul nostru, tradiții și obiceiuri, cultură și spiritualitate. Evenimentul va debuta cu un spectacol de muzică și dansuri tradiționale susținut de Ansamblul de dansuri "Dobrogeanca", Centrul Cultural "Elena Roizen" din Ovidiu, coordonat de Elena Dordea, Ansamblul de dansuri "Iholu" și interpreta Cristiana Roșca, Ansamblul de dansuri "Canlar" al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, filiala Cobadin, Ansamblul de dansuri "Sfitilina" al comunității bulgare din Vișina și elevii Școlii Gimnaziale "Iuliu Valaori" din Nisipari coordonați de Sandu Gabriel Andrei.

Cu această ocazie, pe simezele galeriei vor fi prezente lucrări de pictură și fotografii reprezentând personalități dobrogene, momente culturale și documente.

Artiștii invitați să expună în cadrul evenimentului "Identitate Culturală în Dobrogea" sunt Mariana Constantinescu, Laura Armeanu, Titi Ceară, Anca Deaconu, Mihai Tugearu, Ecaterina Vrană, iar fotografiile și documentele ce vor fi expuse au fost puse la dispoziție de comunitățile din Dobrogea. 

Comentează știrea

sever
18 noiembrie 2017
............

LAURA, MULT SUCCES. ESTI O ARTISTA TALENTATA . LA MAI MARE!!

amator
18 noiembrie 2017
unde?

madame serbanescu, poate cu un mic efort, strecurati in articol si adresa acestei galerii.

aurora
18 noiembrie 2017
vesnica amintire...

Este un loc deosebit, special, un spatiu cu o mare incarcatura emotionala.Trebuia sa moara un OM ca sa fie amenajat un asemenea spatiu?Oricum, lucrul acesta nu s-ar fi putut face daca tu, Virgil, OM de mare valoare, nu ti-ai fi dorit, si de acolo, de sus, nu a-i fi dirijat totul! Iti multumim! Dumnezeu sa te aiba in paza sa , bunule Virgil!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4592 secunde