Lansare de carte, la Curtea Brâncovenească

Cu gândul și inima la Eminescu

520
Cu gândul și inima la Eminescu - lansarecueminescu1-1341764802.jpg

Articole de la același autor

Într-o atmosferă academică, așa cum a numit-o IPS Teodosie, sâmbătă, la Curtea Brâncovenească, s-a lansat cartea "Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului de la Luncanii de Sus", de Filoteea Nistor.

Părintele Teofil Bradea, responsabilul de carte, a prezentat volumul și împrejurările în care a apărut acesta, arătându-se impresionat de maica stareță, Filoteea Nistor, a mănăstirii din titlu, moldoveanca ce a reușit să construiască din mai nimic o mânăstire maramureșeană. "În timpul unei slujbe la mormântul lui Eminescu, căruia Academia Română îi face cele necesare de 7 ani, maica stareță a căzut dragă celor mai ilustre nume ale culturii românești". Atunci s-a discutat despre broșura la care lucrase măicuța, dar s-a picat de acord că "nu se cade să facem doar o broșură. Hai să alcătuim un colaj". Și s-a făcut.
Nouă capitole și mulți autori de seamă adunați între două coperți care par a nu avea mai nimic în legătură unul cu altul. Dar au. Credința în Dumnezeu și în spiritul creator al românilor. Părintele "care este contaminat de Eminescu", după cum l-a descris IPS Teodosie, s-a oprit îndelung și apăsat la cel dedicat poetului universal. "Setea de cultură și de iscodire a adevărului și felul de a fi al poetului sunt schițate foarte bine în poezia sa «De vorbiți mă fac că n-aud,/ Nu zic ba și nu vă laud: / Dănțuiți precum vă vine, / Nici vă șuier, nici v-aplaud; / Dară nime nu m-a face / Să mă ieu dup-a lui flaut; /E menirea-mi: adevărul /Numa-n inima-mi să-l caut»" a povestit părintele auditoriului și, încercând să-l creioneze mai bine, chiar cu ajutorul vorbelor poetului, a istorisit o întâmplare: "Știindu-i spiritul critic și incapacitatea de a minți, un tânăr îi cere părerea asupra noii sale epigrame despre Capșa, pe care-o frecventa și Eminescu: «La Capșa unde vin toți seniorii/ lăcaș frumos cu două mari despărțituri, / Într-una se adună scriitorii / și-ntr-una se mănâncă prăjituri.» La care, Eminescu îi spune că ar avea o mică modificare de făcut: «La Capșa unde vin toți seniorii/ lăcaș frumos cu două mari despărțituri, /Decât să se mănânce prăjituri / Mai bine s-ar mânca toți scriitorii». Asta ca aluzie la sărăcia lucie în care trăia Eminescu, sărăcie care, totuși, nu-l împiedica să fie filantrop. Odată, aflându-se în biserica Sf. Constantin și Elena din București, Eminescu și-a dat încălțările unui sărac, iar parohul, impresionat peste măsură de gestul său, l-a luat acasă. Bătrânul preot, cu ochi albaștri, plete și barbă albă care simte Eminescu ar putea vorbi despre poet continuu, doar cu pauze scurte de somn.
Asta a observat și IPS Teodosie, dar a și înțeles: "Iată, aceasta este o patimă, dar, aș spune, fără păcat. Oricât ar vorbi despre Eminescu este bine, ni-l aduce mai aproape. Pentru că Eminescu este cel mai însetat român de românitate, de credință. Să-l urmăm ca pe-un apostol. La el găsim filozofia cea mai profundă, credința cea mai curată. Geniul lui Eminescu s-a situat în infinit - în raport cu spațiul, timpul și dumnezeirea. El nu putea să mintă pentru că trăia în Adevăr".
Stimulat de inspiratele vorbe ale Preaînaltului, părintele Teofil i-a lansat și propunerea (pe care a făcut-o cam prin toată țara) de a înființa la Constanța o catedră de eminescologie. Arhiepiscopul Tomisului, plăcut surprins de idee, a răspuns că, dacă va veni să predea domnia sa, da, se poate face. Părintele, entuziasmat, a promis că ar veni și-n fiecare zi: "Doar să se facă!".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.6449 secunde