Creşte interesul profesorilor pentru vaccinarea anti-Covid

Joi, 15 Aprilie 2021
502
Creşte interesul profesorilor pentru vaccinarea anti-Covid. Dacă în urmă cu două luni, la nivelul întregii țări, mai puțin de jumătate dintre dascăli erau de acord să se imunizeze, acum procentul celor care s-au vaccinat sau sunt programați să o facă se apropie de 70%. Ministrul Educației a anunțat în urmă cu două zile că, la presiunea părinților, s-ar putea ajunge la situația în care profesorii nevaccinați să predea doar online. Alianța Părinților neagă așa-zisele presiuni și îi cere ministrului să respecte drepturile și libertățile dascălilor. Ministrul Educației a anunțat în urmă cu două zile că analizează ipoteza potrivit căreia profesorii care nu doresc să se vaccineze să predea doar online. Sorin Cîmpeanu a spus că părinții presează în număr mare pentru vaccinarea cadrelor didactice, potrivit Digi24.


"E o presiune din ce în ce mai mare din partea părinților, sigur, fiecare e îndreptățit să aibă propriile îngrijorări, de a solicita reluarea școlii cu prezență fizică doar cu cadrele didactice vaccinate. Este această presiune care s-ar putea să ne ducă la un moment dat… cu tot dragul, colegii cadre didactice care nu sunt vaccinate vor preda online, chiar dacă în școala respectivă vor fi activități cu prezență fizică. Este o ipoteză, e bine să ne gândim la toate ipotezele. Depinde cât de mare va fi presiunea în acest sens, justificată, dintr-o perspectivă. Perspectivele sunt multiple.", a afirmat ministrul Educației la Ploiești.


La scurt timp, Alianța Părinților a infirmat așa-zisele presiuni făcute la minister și i-a transmis ministrului că nicio categorie socială nu are dreptul, din punct de vedere moral sau juridic, să exercite asupra altei categorii sociale presiuni de natură să limiteze acesteia dreptul la muncă sau la liberă decizie privind sănătatea personală. 


Pagina a fost generata in 0.2453 secunde