Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Cresc veniturile profesorilor. 10% spor de suprasolicitare

Ştire online publicată Miercuri, 12 Septembrie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Veste bună pentru cadrele didactice. Ministrul Educației, Valentin Popa, a declarat că profesorii vor primi, începând cu data de 1 decembrie, pe lângă salariu, un spor de suprasolicitare, de 10%.

„Pentru profesori sunt schimbări financiare semnificative față de 11 septembrie anul trecut, când începea anteriorul an școlar. Salariile au crescut în medie cu 25% și vor urma și alte creșteri salariale, pentru că la 1 decembrie va apărea și un spor de suprasolicitare, pentru cadrele didactice de predare, de 10%”, a precizat Valentin Popa.

De asemenea, el a mai spus că, începând cu data de 1 ianuarie 2019, va intra în vigoare regulamentul de acordare a sporurilor pentru condiții vătămătoare. Astfel, în anul 2019 se va acorda și un sfert din ecartul între salariile prezente și cele aferente anului 2022. Practic, peste patru ani va exista o creștere, în medie, în sistemul preuniversitar de circa 90%, comparativ cu salariile din 2016.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7945 secunde