Creangă aduce "Povestea porcului" în piațeta Perla

171
Creangă aduce

Articole de la același autor

Sâmbătă, 8 august, de la ora 19.00 sunteți așteptați la spectacolul "Povestea porcului", după Ion Creangă, spectacol recomandat copiilor cu vârsta de peste trei ani. Acesta va fi vizionat în cadrul evenimentului "Amfiteatrul cultural", susținut în fiecare weekend, în Mamaia, în piațeta Perla, până la data de 30 august.

În distribuție îi veți întâlni pe Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad și Grațian Prisăcariu. Rezervarea locurilor se poate face la numărul de telefon 0765. 236.319, de luni până vineri, între orele 9.00-15.00, în limita locurilor disponibile. Cine nu se prezintă până la ora 18.30, conform rezervării telefonice, pierde locurile.

Organizatorii spun că ingredientele principale ale acestui spectacol sunt umorul, muzica antrenantă și virtuozitatea actoricească. Piesa are la bază povestea lui Ion Creangă, care începe cu o babă și un moșneag, unul de-o sută de ani și baba de 90 de ani, amândoi bătrâni albi ca iarna și posomorâți ca vremea cea rea, din pricină că nu aveau copii.

Pe parcursul piesei, rămâne să vă convingeți că de multe ori "aparențele înșală" și că porcușorul năzdrăvan nu este deloc ceea ce pare. Pentru cei interesați, spectacolul durează 50 de minute.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5926 secunde