Coşmar printre artişti! Un nou bir pe artă induce ideea de asasinat cultural

1458

Articole de la același autor

De la începutul lunii noiembrie, lumea culturală naţională şi locală este în fierbere. Iniţiativa celor de la VISARTA, o societate de drept privat, de gestiune colectivă a drepturilor de autor în domeniul artelor vizuale, care încearcă să obţină monopol în colectarea unei taxe pentru expunerea operelor de artă, a pus pe jar atât artiştii plastici cât şi reprezentanţii muzeelor şi ai galeriilor de artă.

Totul s-a inflamat odată cu Decizia nr.130/03.11.2020, a Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) de a se constitui o Comisie de negociere a unei metodologii, care, în cazul în care va fi adoptată, va închide pur şi simplu muzeele şi galeriile de artă prin birurile greu de suportat de instituţiile de cultură. Povestea care părea la început o joacă nebună, a unor minţi bolnave, s-a transformat în coşmar odată cu publicarea deciziei în Monitorul Oficial. Metodologia gândită de VISARTA prevede instituriea unei taxe în funcţie de numărul de opere expuse şi de durata de expunere, iar preţurile sunt cuprinse între 35 şi 70 de lei. Metodologia vizează: „Comunicarea publică prin prezentare directă, expunerea publică a operelor de artă grafică sau plastică, de artă aplicată, fotografică și de arhitectură, precum și proiecția publică a operelor de artă digitală”.



Muzeele ar putea să dispară


Mai mult, muzeele şi galeriile ar trebui să ceară, în scris, cu cinci zile înainte de a organiza un eveniment cultural, acordul VISARTA. „Oamenii de muzee nu suntem de acord cu această taxă pentru că, noi avem grijă de lucrările din patrimoniu. Le expunem, sunt dificultăţi materiale, probleme de investiţie pentru toate lucările pe care le găzduim, ca atare, nu cred că ar trebui noi să plătim unei terţe instituţii private, această taxă. Lucrările sunt în patrimoniul muzeului de ani de zile şi muzeele depun mari eforturi pentru conservarea lor, pentru restaurarea lor, pentru prezentarea lor în cât mai bune condiţii, microclimatul muzeal care se supune unor norme şi exigenţe extraordinare. Toate lucrurile astea sunt extrem de costisitoare şi dacă am mai adăuga şi taxe pentru un terţ ca să expunem aceste lucrări, eu cred că am ajunge la o situaţie greu de gestionat din punct de vedere economic”, a precizat pentru „Cuget Liber”, Doina Păuleanu, directorul Muzeului de Artă Constanţa.

Din comisia de negociere VISARTA a fost propus şi reprezentantul muzeului constănţean, dar cu eleganţa-i recunoscută, a refuzat să se amestece în aşa zisa „negociere”.

„Cum vom proceda noi, muzeele cu artiştii care nu mai există? Adică, noi ar trebui să plătim taxe să-l expunem pe Grigorescu, care a murit în 1907? Nouă ni se cer evaluări ale patrimoniului. Acolo ar urma să fie plătite asigurări. Adică unde se va ajunge? Noi care lucrăm în acest domeniu încercăm să impunem arta românească modernă în plan naţional şi în plan internaţional, atât cât se poate. Dacă lucrurile devin atât de dificile în ţară, oamenilor le va fi teamă să expună şi asta ne va face să rămânem o zonă de artă provincială, pe care nu o va cunoaşte nimeni”, a mai spus cu tristeţe Doina Păuleanu.

Oamenii de cultură sunt revoltaţi şi de faptul că nu a stat nimeni de vorbă cu ei, că nu s-a făcut o dezbatere publică pe nişte chestiuni care-i priveşte direct şi au fost puşi în faţa faptului împlinit. După ce că, pandemia de coronavirus a mutat evenimentele culturale în mediul virtual şi că vânzările au scăzut pe toate palierele, chiar nu era acum momentul unui nou bir pentru a pune pe butuci cultura.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Marţi, 15 Septembrie 2020
Stire din Cultură-Educație : Expoziţie de grafică la Muzeul de Artă
Pagina a fost generata in 0.3068 secunde