Mai multe ştiri online:

Corneliu și Roxana Stroe: „Blues-ul rămâne în familie“ (I)

Ştire online publicată Luni, 21 Decembrie 2009. Autor: Violeta PAVELESCU
Corneliu Stroe, explicându-i fiicei sale cum stă treaba cu blues-ul…
Corneliu și Roxana Stroe: „Blues-ul rămâne în familie“ (I) - 4de0f7afe055d6f133caf43a4dafec40.jpg
Corneliu Stroe, o legendă vie a blues-ului, a concertat recent, alături de fiica sa, Roxana Stroe, cu care formează trupa Foxy Lady Band, la Club SNC, singurul loc unde constănțenii pot asculta jazz cu regularitate. Tatăl și fiica, reuniți și pe filieră muzicală, au acceptat să acorde un interviu la dublu ziarului „Cuget Liber”, vorbindu-ne despre blues-ul de ieri și de azi și despre cum el nu va părăsi familia Stroe. În ediția de mâine va apărea cea de-a doua parte a interviului, în care Corneliu Stroe ne vorbește despre blues și jazz ca forme de rezistență în perioada comunistă, despre colaborarea cu Marin Sorescu, în timp ce Roxana Stroe ne pune la curent cu mișcarea blues din România. - Cum ai descoperit muzica blues? Roxana Stroe: Am descoperit blues-ul pe la vârsta de 17 ani, când l-am văzut cântând pentru prima oară pe A.G. Weinberger, care cânta cu tata, Harry Tavitian, Hano Hoffer și Cătălin Rotaru în formația Blues Community . A stat la noi acasă trei zile, și îl puneam să-mi cânte, seara, până adormeam. Voiam să fur meseria de la el și de aici a pornit totul. Apoi mi-am făcut o trupă constănțeană de fete, când eram la liceu. S-a numit „Watchtower”, cântam blues și rock. Apoi am plecat la facultate la București, acolo mi-am făcut propria formație de blues, cu Marius Popa, care cânta și cu Jukebox Band, și cu cei doi frați de la Mandinga, tobarul și basistul… trupa s-a chemat Split Blues Band. Am activat vreo patru ani cu ei, în facultate, am mers la festivaluri și în toate cluburile din București. Între timp am mai colaborat cu diferiți muzicieni, dintre care cei mai importanți au fost Mike Godoroja și Blue Spirit, Weinberger, Harry Tavitian… cu tata am cântat mai mult în liceu, ca invitată, ca să mă rodez… Corneliu Stroe: A cântat și cu Florin Ochescu și cu Berti Barbera. R.S.: Da, cu Berti am cântat de multe ori, iar acum am această formație cu tata, Foxy Lady Band. Din formație mai fac parte un pianist din București foarte bun, Cătălin Grosu, iar basistul este Mihai Ursu. E prima oară când ne-am decis să facem o treabă serioasă împre-ună, adică să facem parte amândoi din aceeași formație. Până acum am cântat pe ici, pe colo. - Poți spune că ai moștenit bluesul din familie? C.S.: Am păstrat bluesul în familie! R.S.: Și nu l-am dat la altcineva. Normal că l-am moștenit, mai ales că părinții mei ascultau tot felul de muzici, iar acasă la noi, la fiecare festival și concert veneau nume mari din jazz, cum era Johnny Răducanu. Am avut chiar o formație la 18 ani, am făcut și doi ani de pian… C.S.: Apoi a devenit rockeriță! R.S.: Am furat meseria de la Weinberger, de la Eugen Caminschi, din formația Vama, am făcut cu el ore de chitară… C.S.: Eu n-am vrut să-i impun nimic. R.S.: Da, am luat aceste lucruri din mediul în care am trăit. Faptul că l-am cunoscut pe A.G., asta a fost piatra de temelie. - Colaborările cu Harry Tavitian - atelierele de improvizație de la Constanța sau spectacolele de la Teatrul de Păpuși - erau adevărate evenimente culturale, foarte bine primite. Unde e acum publicul de jazz? C.S.: În România jazz-ul și-a pierdut publicul. Suntem un gen de muzică discriminat. În momentul în care emisiunile de jazz au dispărut din televiziune, la fel ca și presa de specialitate, noi ce putem să facem? Să emigrăm? Harry Tavitian cântă mai mult în Europa la ora asta, și el este foarte dezamăgit pentru că jazz-ul nu mai e promovat și că nu mai sunt cluburi de jazz. Și, din păcate, nu mai avem nici deschidere la teatre. Acum jazz-ul s-a dus mult spre cluburi. R.S.: Dar e foarte bun sistemul ăsta, lumea e mai relaxată acolo. C.S.: Cei care vin la concertele de jazz de la SNC vor să asculte actul muzical în liniște. Mulți nu sunt fumători și nu suportă rumoarea. Trebuie să te concentrezi, mai ales că jazz-ul este arta improvizației. R.S.: Nu mai zic de cluburi în care se mai și mănâncă… miroase a usturoi în sală și tu cânți. C.S.: E un lucru bun să creezi un loc pentru jazz acolo, pentru că unii nu vor să meargă în baruri, deși jazz-ul și blues-ul s-au născut în cele mai deocheate cluburi. Și blues-ul merge cu o berică. R.S.: Absolut. - Cine va cânta blues în conti-nuare, cine îl va moșteni? C.S.: Tineri muzicieni de blues sunt foarte puțini, mulți au plecat în Europa, în lume, unde sunt bani mai mulți, unde e o industrie muzicală și pentru jazz, în România ce să facă, să moară de foame? Am văzut mulți tineri care au eșuat și s-au ratat, pentru că aveau familii și au trebuit să plece, să facă alte lucruri. N-ai cui să te adresezi când nu ești promovat. Cultura română e obligată să ofere o paletă diversificată pentru toată lumea.

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.5891 secunde