€ 4.726
£ 5.3065
$ 4.2193

Mai multe ştiri online:

Corala ortodoxă "Armonia" se întoarce acasă cu trei premii

Ştire online publicată Luni, 16 Iulie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Week-end-ul trecut, s-a finalizat cea de-a X-a ediție a „World Choir Games” (Olimpiada Mondială a Corurilor). În cadrul acestei competiții, corala ortodoxă bărbătească „Armonia” a câștigat o nouă medalie de aur la secțiunea Muzică sacră a cappella, cu un punctaj de 83,13. Ca urmare, de la competiția desfășurată în Tshwane (Africa de Sud), Corala Arhiepiscopiei Tomisului se întoarce acasă cu două medalii de aur (secțiunea Cor bărbătesc și Muzică sacră a cappella) și o medalie de argint (secțiunea Folclor a cappella). 


Reamintim că Olimpiada Mondială a Corurilor a adus pe aceeași scenă peste 300 de coruri din 62 de țări. 


Corala ortodoxă bărbătească „Armonia” s-a înființat în anul 2001, de-a lungul timpului membrii acesteia susținând o mulțime de concerte în țară, dar și peste hotare. Colectivul este format din preoți, diaconi și studenți ai Facultății de Teologie din cadrul Universității „Ovidius” Constanța și abordează un repertoriu diversificat, compus atât din piese religioase, folclor românesc, colinde tradiționale românești și străine, cât și piese din repertoriul clasic universal.


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7576 secunde