Copilul dumneavoastră are înclinații artistice? Cultivați-i talentul!

130
Copilul dumneavoastră are înclinații artistice? Cultivați-i talentul! - talent-1631207985.jpg

Articole de la același autor

Copiii dumneavoastră sunt talentați? Le place să cânte, să picteze, să danseze? Începând cu această toamnă se pot înscrie la astfel de cursuri, la Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”. Potrivit reprezentanților instituției, cursul de balet clasic ajută foarte mult în dezvoltarea copiilor, atât pe plan fizic, cât și psihic. Astfel, pe lângă o postură frumoasă și grațioasă, aceștia se vor obișnui cu o viață disciplinată și echilibrată.

Totodată, mișcările grațioase de balet le vor asigura o ținută corectă, evitându-se astfel durerile de spate care afectează generațiile și favorizează, totodată, dezvoltarea coordonată a musculaturii, fără să afecteze creșterea, așa cum fac alte sporturi. Pe lângă acest aspect, dansul va ajuta copilul să se orienteze mai bine în spațiu, iar efectele acestei activități se vor reflecta și în aria psihomotricității. Dacă cel mic nu este un iubitor de balet, desen sau muzică, el poate alege cursul de design vestimentar. Ce înseamnă asta? Un curs de modă în care cursanții sunt puși la curent cu tendințele actuale și chiar își formează un stil personal. Anul I conține ore de desen de crochiu și vestimentație.

Apoi, în prima parte se fac ore de tehnologie - mașina de cusut, tipare, transformări și confecționarea unui produs vestimentar. După aceea, în anul II se trece prin istoria costumului și se creează elemente cu teme istorice, confecționându-se un produs vestimentar mai complicat. În anul III, se realizează un proiect de diplomă, care constă în cercetarea unei teme și confecționarea unui ansamblu vestimentar pe o tema dată. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.9006 secunde