Copiii sunt așteptați la Teatrul "Căluțul de Mare"

414
Copiii sunt așteptați la Teatrul

Articole de la același autor

Duminica aceasta, 17 martie, de la orele 10.00 și 11.30, sunteți așteptați, cu mic, cu mare, la Teatrul de Copii și Tineret "Căluțul de Mare". De ce? Actorii Rovena Paraschivoi, Daniela Vlad și Grațian Prisăcariu vă vor spune care este adevărata poveste a porcului. Regia și scenariul de la "Povestea porcului", după Ion Creangă, îi aparțin lui Cristian Mitescu, muzica este semnată de Dan Bălan, iar scenografia de Adrian Ștefănescu. Spectacolul se adresează segmentului de vârstă 3-8 ani și durează 50 de minute.   


"Dacă ar fi să alegem o poveste românească, evident ne-am gândi la marele nostru povestitor Ion Creangă, iar Povestea porcului stă la baza scenariului nostru. Ingredientele principale ale acestui spectacol sunt: umorul, muzica antrenantă și virtuozitatea actoricească. La final, rămâne să vă convingeți că de multe ori aparențele înșeală și că porcușorul năzdrăvan nu este ceea ce pare. Din întâmplările acestea/ Ce în trecut s-au depănat/ A rămas numai povestea/Să o spunem din sat în sat. Cu ea noi ne mândrim,/Și o istorisim/ Este povestea lui,/Povestea porcului", spun reprezentanții instituției de cultură constănțene. (M.Ș.)




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5633 secunde