Mai multe ştiri online:

Copiii, invitați la specatcol să-i admire pe „Cei trei purceluși“

Ştire online publicată Marţi, 12 Februarie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Teatrul pentru Tineret și Copii „Căluțul de Mare” îi invită pe cei mici, miercuri, 13 februarie, joi, 14 februarie și vineri, 15 februarie, de la ora 10.30, la spectacolul „Cei trei purceluși”, în regia lui Gheorghe Balint. Muzica este semnată de Dan Bălan, iar decorurile îi aparțin lui Adrian Drăguț. Spectacolul se adresează copiilor cu vârsta cuprinsă între trei și zece ani și durează 50 de minute.

Povestea lui Serghei Mihailov, regizată de binecunoscutul regizor Gheorghe Balint, le aduce în prim plan micuților trei personaje extrem de haioase, Nana, purcelușul cel mic (fetiță), Nunu, purcelușul mijlociu, puțin bâlbâit și emotiv, dar și pe Nini, purcelușul cel mare. 


Desigur, din decor nu lipsește nici Lulu, lupul cel flămând și fudul.

„Noi suntem trei purceluși drăguți/, Grăsunei și tare jucăuși/ Suntem Nana, Nini, Nunu/, Purceluși ce sunt uniți ca- unul/, Lupul Lulu/ Noi l-am pedepsit pe dat/, I-am dat foc la coadă/ Polonice pe-ndesat”, cântă cei trei zglobii purceluși pe parcursul piesei.

Pe scurt, acesta este un spectacol extraordinar pentru micuți, dar nu numai, ci și pentru părinți, bunici, o adevărată lecție despre prietenie, toleranță și despre cum pot fi învinse toate greutățile prin optimism, voioșie, muncă și bunăvoință.



Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.8842 secunde