Constănțenii sunt așteptați să asculte "Muzica iubirii"

299
Constănțenii sunt așteptați să asculte

Articole de la același autor

Ca și în anii anteriori, clasa de canto a prof. univ. dr. Florența Nicoleta Marinescu, din cadrul Facultății de Arte a Universității "Ovidius" din Constanța (UOC), organizează tradiționalul Concert de Crăciun. Acesta va avea loc astăzi, 18 decembrie, începând cu ora 17.00, la Muzeul de Artă din Constanța.

Intitulat "Muzica iubirii", concertul va aduce publicului cele mai frumoase pagini muzicale dedicate iubirii, în arii și melodii din repertoriul universal și românesc, cât și sonete de Vasile Voiculescu.

Pe scenă vor urca: baritonul Cǎtǎlin Țoropoc, prim-solist la Opera Naționalǎ din București, laureat al concursului "Ionel Perlea" (2011), tenorul Mǎdǎlin Bǎldǎu, solist la Teatrul Național de Operǎ și Balet "Oleg Danovski" Constanța, laureat al concursului "Crizantema de Aur" (2017), alǎturi de mezzosoprana Maria Cernat, artist liric la Teatrul Național de Operǎ și Balet "Oleg Danovski" Constanța.

De asemenea, la eveniment vor participa conf. univ. dr. Gavril Borodan, asist. univ. dr. Radu Fǎgǎrǎșan (bas-bariton), de la UOC, pianiștii Ioan Caruțiu și Andrada Ștefan. Pregătirea muzicală, regia de spectacol și concepția artistică îi aparțin sopranei Florența Nicoleta Marinescu. Intrarea este liberă.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4272 secunde