Constanța 1905 - istoria unei crize militare fără precedent

Vineri, 15 Ianuarie 2016
582
La 14 iunie 1905, echipajul crucișătorului rus Potemkin din flota Mării Negre se revolta împotriva hranei foarte proaste. Rusia toată era în acel moment răvășită de mișcări sociale, întregul imperiu fiind un imens butoi cu pulbere. Revoltele se aflau la ordinea zilei. Doar că Potemkin era una dintre cele mai puternice nave ale flotei ruse. De fapt, era singura mare navă care îi mai rămăsese Rusiei după dezastrul de la Tsushima, din 21-22 mai 1905.

Comandanții navei au încercat să-i împuște pe revoltați, însă întregul echipaj le-a luat apărarea și i-a executat pe ofițerii de la bord. Astfel, nava a arborat drapelul roșu al revoluției, în timp ce marinarii răsculați încercau să atragă de partea lor și echipajele celorlalte nave din flota Mării Negre, fără succes, însă. Mai mult decât atât, porturile rusești au blocat accesul răsculaților, lipsind astfel de alimente și combustibil echipajele. În această situație, acestea s-au îndreptat atunci spre Constanta, unde cuirasatul "Cneaz Potemkin Tavriceski" și torpiloarele "Tuapse" și "Flag" au ajuns la 20 iunie 1905.

Despre primele momente ale acestui îngrijorător eveniment, în Jurnalul Istoric al Diviziei de Mare scria: "Cunoscându-se evenimentele revoluționare din Rusia și verificându-se datele semnalate cu documentele ce se dispune asupra caracteristicilor bastimentelor streine s-a stabilit fără dificultate că acest bastiment era Quirasatul Kneaz Potemkin Tavriceski cel mai mare și mai puternic vas al Marinei Ruse din Marea Neagră și al cărui echipaj se revoltase".

v v v

Deși anunțaseră apropierea de portul Constanța pentru înnoirea proviziilor, pentru căpitanul-comandor Constantin Bălescu (comandant al Diviziei de Mare) a devenit clar că trebuia să gestioneze în fapt o criză mai puțin obișnuită. În sensul politicii statului român se dorea evitarea debarcării marinarilor revoluționari în portul Constanța și, în același timp, o rezolvare care să nu lezeze nici partea rusă.

Prevalându-se de inexistența unui tratat de extrădare cu Rusia care să fie consemnat în "codul internațional", la ordinele primite de la guvernul de la București și după o consultare de urgență cu Palatul Peleș, căpitan-comandorul Constantin Bălescu a garantat viața și libertatea celor aproape 800 de marinari ruși, membri ai echipajelor răsculate. În primă instanță au fost eșuate tratativele, existând chiar o acțiune de intrare în forță a torpilorului rusesc în port. Crucișătorul "Elisabeta" a deschis focul și navele rusești au părăsit rada portului îndreptându-se spre Feodosia. Ca în toate porturile Rusiei, Potemkin și nava sa de sprijin nu putea să găsească asistența cerută. Urmare a acestui fapt cele două nave s-au înapoiat la Constanța acceptând condițiile dictate de România. Ulterior, cuirasatul rus a fost preluat de marina română și armat cu echipaj românesc, arborând pavilionul național, în timp ce marinarii ruși au fost convinși de locotenent-comandorul Nicolae Negru, căpitanul portului Constanța, să debarce. La 26 iunie (?!!!) a avut loc predarea cuirasatului "Potemkin" autorităților rusești, și anume celor două cuirasate și patru contrator-piloare rusești care sosiseră în acea zi în portul românesc și care, două zile mai târziu, au părăsit apele naționale ale României.

v v v

La finalul crizei, în Jurnalul Istoric al Diviziei de Mare se menționează: "Astfel s-a terminat acest eveniment extraordinar care a produs o situație unică din punct de vedere internațional, fără nici un incident cu toate că ordinile superioare s-au executat întocmai, grație în parte fermității autorităților dar mai cu seamă mode-rațiunei și dorinței de ordine față cu streinii a acestor oameni, care au fost un obiect de groază pentru guvernul și conaționalii lor. Ei au declarat și au ținut să probeze că fac tot posibilul să câștige încrederea și simpatioa opiniunei publice europene. Astfel, în împrejurările disperate în care ei se găseau și față cu slaba noastră forță de rezistență, dacă se decideau a întrebuința forța formidabilă ce o aveau în mânile lor, s-ar fi produs un dezastru pentru oraș și țară, rămânând numai consolațiunea că cei însărcinați a face să se respecte dreptul și cinstea țării și-au făcut datoria în mod conștiincios".

(surse: "Constanța de odinioară…"; "Jurnalul Istoric al Diviziei de Mare") 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.3846 secunde