Congresul Internaţional de Istorie a Presei, organizat online

Duminică, 13 Septembrie 2020, 18:35
99
În premieră, Congresul Internaţional de Istorie a Presei se va desfăşura anul acesta online. Evenimentul, ajuns la cea de-a XIII-a ediţie, este organizat de Asociaţia Română de istorie a Presei (ARIP) şi Universitatea din Piteşti.

„Pe 19 septembrie, istorici, universitari, oameni cu preocupări în cercetarea presei româneşti îşi dau întâlnire pentru valorificarea fondurilor documentare relative la apariţia şi la evoluţia presei în spaţiul lingvistic românesc, la apariţia jurnalismului audiovizual ca ocupaţie sau profesie, la primele programe radio sau de televiziune, a publicaţiilor de popularizare aferente. Ariile tematice subsumate congresului sunt diverse şi de larg interes”, precizează conf. univ. dr. Aurelia Lăpuşan, reprezentantul filialei Dobrogea al ARIP şi vicepreşedintele ARIP.

Membrii filialei Dobrogea a Asociaţiei Române de Presă participă, la ediţia din acest an, cu un număr impresionant de comunicări. De asemenea, în deschiderea lucrărilor congresului, va fi decernat Premiul naţional de jurnalism „Sever Cărpinişan”. Alte două premii anuale decernate de ARIP poartă numele „Maria Danilov”, una dintre membrele fondatoare ale asociaţiei, o reputată cercetătoare în istoria Moldovei, şi Premiul „Sergiu I. Nicolaescu”. 



Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.1403 secunde