Conf. univ. dr. Dan Iliescu: "Nu sunt în incompatibilitate de funcții"

623
Conf. univ. dr. Dan Iliescu:

Articole de la același autor

În data de 24 iunie, colectivul de profesori din cadrul Universității "Ovidius" și-a ales un nou rector, asta după ce actualului rector, prof. univ. dr. Sorin Rugină i-a expirat mandatul. Potrivit datelor furnizate de Biroul Electoral Central al UOC, 435 cadre didactice din cele 573 participante au votat pentru conf. univ. dr. Dan Iliescu. Ceilalți doi contracandidați ai săi au fost prof. univ. dr. Octavian Unc și prof. univ. dr. Eden Mamut.

Pentru ca rectorul proaspăt să nu intre în incompabilitate de funcții, întrucât la ora actuală ocupă și funcția de președinte al Senatului, el va trebui să renunțe la aceasta. Conf. univ. dr. Dan Iliescu ne-a declarat că, deocamdată, nu are vești de la Ministerul Educației Naționale, în ceea ce privește numirea oficială pe poziția de rector. "Demisia se va produce la momentul confirmării în funcția de rector. Până atunci, nu sunt în incompatibilitate. În prezent, rector al UOC, cu atribuții depline este prof. Rugină", a precizat acesta. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4995 secunde