€ 4.734
£ 5.2448
$ 4.2129

Concursul „Omul. Mediul. Poluarea”, la Universitatea „Ovidius”

Ştire online publicată Vineri, 14 Iunie 2019. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Universitatea „Ovidius” din Constanța (UOC) a găzduit, de curând, cea de-a VIII-a ediție a concursului „Omul. Mediul. Poluarea”, eveniment organizat de departamentul de Chimie și Inginerie Chimică al Facultății de Științe Aplicate și Inginerie din cadrul UOC și Societatea de Chimie din România. 


Potrivit reprezentanților instituției de învățământ, concursul a vizat următoarele obiective: înțelegerea modului în care umanitatea este legată de natură, conștientizarea în rândul elevilor a efectelor negative ale poluării mediului înconjurător și implicarea în vederea dezvoltării unor atitudini responsabile față de mediu și comunitate. 


În deschiderea evenimentului, au luat cuvântul prof. univ. dr. Viorica Popescu, decanul Facultății de Științe Aplicate și Inginerie, și prof. univ. dr. Gabriela Stanciu, inițiatoarea proiectului. 


În cadrul concursului, s-a discutat și despre importanța bunei colaborări în domeniul chimiei și necesitatea organizării acestui tip de evenimente susținute prin efortul colectiv al cadrelor didactice din mediul universitar si preuniversitar. 
„În vreme ce comunicările orale au vizat interpretarea efectelor factorilor poluanți asupra echilibrului ecologic, activitățile experimentale au avut rolul de a stimula abilitățile practice și îndemânarea elevilor în realizarea de investigații experimentale, totodată favorizând dezvoltarea competențelor sociale ale participanților: comunicarea, integrarea și asumarea rolurilor în echipă. Toți elevii au fost încurajați în demersurile lor cu diplome de participare, iar câștigătorii au primit mențiuni și premii”, au precizat reprezentanții universității. 


Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7343 secunde