Concursul național de comunicări științifice ale elevilor, la biologie, găzduit de Constanța

240

Articole de la același autor

Începând de astăzi, timp de trei zile, municipiul Constanța găzduiește etapa națională a Concursului de comunicări științifice ale elevilor din învățământul liceal la disciplina Biologie. 


Aflat la cea de-a XIV-a ediție, concursul este organizat de Inspectoratul Școlar Județean Constanța și reprezintă o nouă modalitate de evaluare a competențelor, a capacităților și a abilităților elevilor de a realiza forme complementare de învățare. Astfel, 28 de elevi din 26 de județe și din municipiul București își vor demonstra interesul pentru cercetare în domeniul biologiei, aptitudinile de comunicare și capacitatea de a gândi selectiv. 


În cadrul Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", se va desfășura competiția națională dintre cei 28 de liceeni, activitate care se concretizează prin realizarea și prezentarea de proiecte de cercetare elaborate pe baza temei propuse de participanți, a unei informări bibliografice și a activităților experimentale. 


Participanții își vor dezvolta spiritul de cercetare, de cunoaștere și capacitatea de socializare în  contexte nonformale și informale,  prin vizite la Complexul Muzeal de Științele ale Naturii din Constanța.




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3867 secunde