Concursul de directori, pe ultima sută de metri. Numărul candidaților, mister total!

2454
15

Articole de la același autor

Peste exact o săptămână, câteva sute de cadre didactice din județul Constanța vor susține proba scrisă pentru concursul de ocupare a posturilor vacante de directori și directori adjuncți de unități de învățământ. 


Spunem câteva sute, pentru că, deși înscrierile s-au încheiat duminică, 2 octombrie, la ora 23.59, Inspectoratul Școlar Județean Constanța nu a făcut încă public numărul candidaților înscriși. 


"Deocamdată nu avem cifrele finale, de la Ministerul Educației. Încă se mai verifică aplicațiile și abia când vor fi finalizate procedurile se va anunța numărul înscrierilor validate", a declarat, pentru "Cuget Liber", inspectorul școlar general Gabriela Bucovală. Aceasta a spus totuși că numărul candidaților este ceva mai mare decât cel al posturilor, semn 


că pe unele "scaune" va fi bătaie serioasă. Conducerea ISJ a anunțat că proba scrisă va avea loc la Liceul Teoretic "Lucian Blaga" din Con-stanța. Aceasta este programată miercuri, 12 octombrie. "Ne aflăm pe ultima sută de metri, iar dumneavoastră aveți responsabilitatea de a asigura transmiterea informațiilor către colegii noștri care s-au înscris la concurs", le-a transmis Gabriela Bucovală directorilor de școli, în cadrul ședinței convocate, ieri, la Palatul Copiilor din Constanța. Șeful ISJ a anunțat că toate comunicările despre concurs vor fi făcute pe site-ul instituției și nu pe forum, ca până acum, "pentru a nu avea surpriza ca un coleg să nu reușească să intre pe forum și să nu primească informațiile". 


Comisie de evaluare
cu șase membri 
Rezultatele probei scrise vor fi publicate în aceeași zi, testul fiind grilă. Ulterior, candidații promovați vor susține interviul, unde își vor prezenta planul managerial. Din comisia de concurs, vor face parte șase membri, din care doi reprezentanți ai autorităților locale. Reamintim că, în municipiul Constanța, pentru cele 77 de unități cu personalitate juridică, primarul Decebal Făgădău a desemnat 12 persoane. De la Universitatea "Ovidius", au fost numiți Lăcrămioara Berechet, Alin Larion, Liliana Panaitescu, Răzvan Pantelimon, Răducu Popescu, Cristian Popa, iar din cadrul Universității Maritime, au fost nominalizați Lucian Băluț și Simona Mina. Alături de ei, vor fi membri în comisie prof. Aneta Dragnea, fost director al Școlii Gimnaziale nr. 30, prof. Elena Bălosu, fost director al Grădiniței nr. 45, prof. Lucica Ene, expert ARACIP, și prof. Adrian Georgescu. 


Comentează știrea

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 
Coleg
4 octombrie 2016
vrajeala..

vai mama voastra de neterminati... toti lingaii pusi pe functii prin numire au acum o problema organica, cum sa treaca de scris, caci dupa aceea, caracatita functioneaza, merge mai departe cine trebuie si pica cine se pune 9sau s-a pus) contra vantului... apoi, se completeaza numirile tot de catre inspectorat. democratie, reforma, meritocratie... daca vrem sa vedem smecheriile, sa ne uitam prin ce comisii fac parte cei din gasca lui popescu et co

reguli de circulatie in educatie...
5 octombrie 2016
Cum circulă misterele?

Băi, da stan aia de la 28 ce dracu a facut? S-a inscris la concurs si il asteaptă pe dl Popescu ca pe o mană cerească sau stă blat, nu dă concurs, sperând că nu ia nimeni concursul ptr sc 28 si vine ea, proaspăt spălată si uscată, ca o floricică ofilită de toamnă si ocupă postu ? Să mă lămurească si pe mine cineva! E o adevărată enigmă ce se petrece la această scoală. Mister dus la paroxism.....Vine de sus in jos, adică de la ISJ, sau invers, urcă de la scolile gimnaziale până sus la conducerea din educatie? Să stabilim niste reguli, nu se mai poate asa!

Doamna Zoia
5 octombrie 2016
ne lasă cu ochii in ceață

Până la urmă care ar putea fi explicatia acestui mister total? Pe de o parte, doamna inspector general Bucovală ii somează pe directori să le spună candidatilor ce au de făcut, unde se tine examenul, la ce oră si in ce zi, dar dumneaei tine la blat nr de candidati! De ce? Oricum o să vedem in cateva zile. E.....o secretomanie demnă de filmele cu spioni ( filmele proaste, nu alea cu James Bond). Hai să ne facem că nu stim,dar de fapt stie toata lumea! Asa cum stie toata lumea cine cu cine tine prin comisiile de concurs.

Cruellica
5 octombrie 2016
Ce vremuri!

Ce mai mă amuz!!!! Sunt Cruella imbarligacioasa, am imbârligat pe toată lumea in scoala- jucărie , am aruncat o vorbă ici, o vorbă colo, nu stie nimeni ce vreau să fac! Sunt tare, tare, vreau să arăt că nici in cot nu mă doare....dar mor de nerăbdare să mă-ntorc pe fotoliul meu căldut si să pufăi vreo 10 tigări in livingul meu confiscat pe nedrept! Da, da, pe nedrept. Nu uitati că sunt doctor in stiintele apiculturii, cu doctorat neplagiat.........., posed o superbă gradatie de merit - meritată pe deplin, si un superb calificativ "Foarte Bine" obtinut astă vară! Ce vremuri, ehehe......, de s-ar intoarce! Doamne-ajută!

POPESCU RADUCU
5 octombrie 2016
...SI EU MA TOT INTREB?!

Eu fac parte din comisie?...Cred ca este o greseala pentru ca d-l Fagadau poate nu stie dar eu am fost inspector general 3 ani, timp in care am si facut numiri politice de directori care, unii, inca sunt pe functie si s-au inscris si la acest concurs. Prefer sa fiu sincer si sa fac cunoscute aceste detalii acum decat sa fiu mustrat mai tarziu. Am fost general si cunosc principiile conform carora functioneaza ISJ-ul: trensparenta, obiectivitate, profesionalism. In situatia in care actualul ministru este tehnocrat, ma va intelege ca numirea mea in aceasta comisie a fost o gluma.

SC 39
5 octombrie 2016
O fi pe bune examenul...ce bine ar fi sa scăpăm de Bercariciul....orasului

Nicioleta...o paranoica dusa cu capul..speram sa se ducă la kkt...

Ivan
5 octombrie 2016
Concurs?!

Concurs pentru fraieri...ca tot pilele câștiga! Păcat ca ne entuziasmam ca am putea scăpa de Ciobotaru de la Peda și acolitele ei gen A.Muioara și B. Răspopita, printre altele. Deh! Da-i nas lui Ivan ca se suie pe divan!

Ioan Icsulescu
5 octombrie 2016
ca sa vezi

Nu vreau ca doamna Suba, vulpea tradatoare de la scoala 7 , sefa reclamatiilor din judet, sa ajunga director, mai ales ca nu mai are, conform legii, 4 ani pana la pensie! Si asa a fost infipta acolo dupa ce a" lucrat-o"pe fosta directoare!Dar noi, parintii nu avem nici un cuvant!O impostoare impusa politic! Haide cu pilele! Ce conteaza prostia?

Raducu Popescu
5 octombrie 2016
recunosc

sunt un la.ba.giu cu cap de cauciuc.

parinte
5 octombrie 2016
Pedagogic

Ala bala portocala, cioc boc, treci la loc! Foaie verde barabula,stăm în apă pan' la... ! Vai de noi! Dacă actuala conducere a liceului Pedagogic va ieși câștigătoare, se va merge ca și pana acum cu PPM (pile,plicuri,mofturi)! VAI DE NOI!

15 comentarii. Pagina 1 din 2. Click pe pagina dorită : 1 2 

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4125 secunde