Concurs interșcolar de recitări, la Biblioteca județeană

518
Concurs interșcolar de recitări, la Biblioteca județeană - concursinterscolar-1490115608.jpg

Articole de la același autor

Ziua Mondială a Poeziei este marcată anual la 21 martie, ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susținute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999. 


Celebrând una dintre formele cele mai frumoase ale exprimării și ale identității culturale și lingvistice a popoarelor, ieri, Biblioteca Județeană "I. N. Roman" Constanța a găzduit un concurs interșcolar de recitare, destinat elevilor din ciclul primar, inițiat de Școala Gimnazială nr. 18 "Jean Bart" Constanța, în parteneriat cu Școala Gimnazială nr. 12 "B. P. Hasdeu" Constanța, Școala "Sfinții Martiri Brâncoveni" Constanța, Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Constanța, Primăria Municipiului Constanța și Asociația TEAM (Together Everyone Achieves More). 


Cum era și firesc, concursul a fost precedat de o vizită ghidată prin secțiile Bibliotecii județene, mulți dintre elevii participanți fiind familiarizați cu sălile acestei instituții. 


"La final, toți concurenții au fost răsplătiți cu aplauze, diplome, priviri admirative din partea colegilor din public, dulciuri, jucării și, desigur, cărți… de poezie", declara prof. Mădălin Roșioru, unul dintre organizatori. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.2805 secunde