Concert Vunk, la Constanța

Joi, 04 August 2016
172
6 și 7 august ar putea fi două zile normale în calendar, dar sunt mai mult decât atât. În timp ce unii își sărbătoresc ziua de naștere sau anii de căsnicie, alții celebrează pur și simplu vara, în toată splendoarea ei.

Pentru că, de cele mai multe ori, cumpărăturile vin la pachet cu oboseală, mult iubita trupă Vunk va susține un concert de zile mari în mall-ul Maritimo, ca să-i relaxeze pe toți cei care au alergat prea mult după oferte.

Cele mai noi hituri ale artiștilor, dar și altele mai vechi, care i-au consacrat de-a lungul vremii pe Cornel Ilie și colegii de trupă, vor putea fi ascultate și fredonate de fani, chiar în acest week-end.

Așadar, pe 6 august, cu începere de la ora 18.00, iubitorii de muzică antrenantă trebuie să răspundă prezent la apelul trupei.

"Numai la doi", "Dau alarmă", "Scapă-mă de ea", "Vreau o țară ca afară" sau "Artificii pe tavan" sunt doar câteva dintre hiturile care se vor face auzite.

Organizatorii ne dau asigurări că va fi un week-end de neuitat, cu reduceri și muzică bună cât cuprinde. 


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2612 secunde