Colegiul comercial „Carol I” a sărbătorit 101 ani de la înființare

1216
Pentru Colegiul comercial „Carol I”, ziua de 10 mai are o dublă semnificație: în anul 1920, se puneau bazele instituției constănțene care, pe 10 mai 2000, conform Ordinului Ministerului Educaţiei Naţionale, revenea la vechea denumire de Colegiul Comercial „Carol I”.

Din scurtul istoric oferit pe site-ul său oficial, am reținut că, la început de secol XX, dezvoltarea economică a judeţului Constanţa generează nevoia creării unei şcoli capabile să asigure pregătirea celor ce urmau să lucreze în domeniu. Ia naştere, astfel, în 1903, o secţie comercială ce funcţionează pe lângă gimnaziul „Mircea cel Bătrân“, moment ce marchează începuturile învăţământului economic constănţean.

În 1920, George I. Georgescu, preşedintele Camerei de Comerţ, reînfiinţează această secţie, cu un statut independent, sub denumirea de Şcoală Superioară de Comerţ. Din iniţiativa aceluiaşi George I. Georgescu, iau fiinţă şi alte şcoli comerciale, care între timp vor fuziona. Astfel, atât înainte, cât şi după război, existau în Constanţa două licee comerciale: Liceul „Regina Maria“ şi Liceul Comercial de băieţi „Carol I“. După război, aceste şcoli se transformă în Gimnaziu Unic cu profil de comerţ, apoi Şcoala Medie Financiară şi Mixtă, Şcoala Tehnică de Administraţie Economică pentru Fete, pentru ca din 1948 până în 1955 să se despartă iar, transformându-se, în conformitate cu politica timpului, în licee teoretice.

În 1955 se revine la situaţia normală şi se reînfiinţează învăţământul economic. Astfel, la 1 septembrie ia naştere Grupul Şcolar Comercial cu sediul în strada Decebal nr. 15, ce avea în componenţă Şcoala Profesională Comercială - profil vânzători şi Şcoala Tehnică Comercială - profil contabilitate, la care în 1972 se adaugă şi liceul cu profil alimentaţie publică.

În 1966 ia naştere Liceul Economic, care, în scurt timp, devine unul din cele mai dotate şi bine organizate licee din oraş. Activitatea celor două şcoli continuă în competiţie până în 1982, când, prin decizia Ministerului Educaţiei şi Ministerului Comerţului Interior, se reunesc sub denumirea de Grup Şcolar Economic Constanţa, actualul Colegiu Comercial „Carol I“.

După 1989 urmează o perioadă de adaptare la noile vremuri. Timp de mai bine de 5 ani se cristalizează direcţiile prin care unitatea şcolară îşi confirmă prestigiul dobândit de-a lungul timpului. Eforturile par a fi răsplătite: în 1995 devine unitate pilot în programul Phare VET de reformă a învăţământului profesional şi tehnic. Se pune accent pe dotarea şcolii, considerată azi de excepţie, pe formarea profesională a cadrelor didactice, motivarea elevilor pentru învăţare.



Sărbătorind prezentul

An de an, Colegiul Comercial „Carol I” din Constanța va avea bucuria de a-și sărbători existența de peste 100 de ani în peisajul învățământului constănțean. „10 mai este o zi cu o încărcătură afectivă specială pentru liceul nostru pentru că celebrăm ZIUA ȘCOLII, o zi în care ne regăsim, indiferent de timpul căruia aparținem și de statutul pe care-l avem, iar colegiul nostru, prin numele pe care îl poartă cu mândrie, se identifică cu personalitatea primului monarh al Romåniei, regele Carol I.

După tradiție, în fiecare primăvară îmbrăcăm cu emoție firească haina de sărbătoare și trăim într-un mod specific evenimentul. Pentru a marca această zi deosebită, caroliștii au organizat o serie de activități online, ce pun la loc de cinste talentul și inventivitatea elevilor noștri, concretizându-se în activități adaptate contextului actual - expoziții, recitaluri și prezentări de filmulețe și PowerPointuri. Ele sunt menite să sublinieze contribuția regelui Carol I la reîntregirea teritoriului românesc prin aducerea Dobrogei la patria mamă și să ilustreze sprijinul său pentru dezvoltarea învățământului economic dobrogean și implicarea în viața culturală din această parte a țării”, este mesajul transmis de conducerea colegiului prin intermediul ziarului „Cuget Liber”.

Cu această ocazie, grădina colegiului s-a îmbogățit cu o nouă magnolie, ce sugerează începutul unui nou ciclu de 100 de ani de învățământ economic pe meleaguri dobrogene, după ce anul trecut a celebrat primul centenar.



Pagina a fost generata in 0.9045 secunde