Colecțiile personale, evaluate la Asociația Filateliștilor "Tomis"

3108
3
Constănțenii pasionați de filatelie, cartofilie, numismatică și antichități au la îndemână câteva opțiuni pentru a-și exprima preferințele: magazinul de antichități "Colecționar Grup", aflat pe strada Mihai Viteazu, sau magazinul de numismatică de pe bulevardul Tomis. Ei se pot înscrie în Asociația Filateliștilor "Tomis" (AFT), unde au ocazia să ia contact cu ultimele noutăți ale genului, putând, de asemenea, să obțină un preț corect pentru colecțiile lor.
În AFT activează peste 80 de membri, asociația având, de puțin timp, un director nou, pe Gabriel Octavian Nicolae, a cărui pasiune pentru cartofilie datează din adolescență. Este membru fondator al Clubului Carto-Român, iar pasiunea pentru filatelie i-a fost încurajată de părinți. Noul director își propune, așa cum ne-a declarat, "să păstreze tradiția lucrurilor bune care s-au întâmplat sub conducerea regretatului Simion Tavitian". Astfel, în luna august, în Constanța va avea loc tradiționalul "Târg al colecționarilor", asociația pregătind, de asemenea, expoziții de cartofilie și colecții personale de documente, filatelie, numismatică, având ca subiect zona Dobrogei, așa cum era ea reprezentată cu 100 de ani în urmă. De asemenea, în planurile AFT se află și îmbunătățirea publicației "Magazin de filatelie, cartofilie și numismatică", prin editarea mai multor numere. În planul de lucru al AFT se află și lansarea a două cărți, având ca subiect colecțiile personale. Primul volum va fi semnat de Viorel Ovidiu Lipovan, iar cel de-al doilea de Gabriel Octavian Nicolae, urmând ca, la toamnă, să fie lansată o lucrare colectivă.
Membrii AFT se întrunesc în fiecare duminică, de la 9:30 la 13, la sediul de pe strada Vasile Alecsandri nr. 6, sediu care poartă, acum, numele "Simion Tavitian", în onoarea celui mai de seamă director pe care l-a avut asociația. Aici, cei care sunt interesați de acest gen de activitate pot consulta colecții vechi, dar și cele mai noi emisiuni. Mai mult, cei care au colecții personale valoroase și vor să le vândă, le pot evalua la sediul AFT, după care acestea vor fi licitate la București: "Avem oameni care se pricep să evalueze colecțiile. Există un sistem organizat pentru ca oamenii să fie protejați de eventuale fraude", a spus Gabriel Octavian Nicolae.

Comentează știrea

aurel aron
31 octombrie 2011
comentariu

posed peste400 de timbre si colite din 1960 incoace asi vrea sa le evaluez in vederea vanzarii ulterior cum sa procedez?

cristina
6 decembrie 2011
timbre

detin timbre straine si romanesti vechi pe care doresc sa le evaluez in vederea vanzarii. cum procedez?ma puteti ajuta?

lucan fanica
9 aprilie 2012
timbre

am timbre vechi din anul 1940 si anul 1956 si doresc sa le vind cu suma modica locuesc la tara in judetu tulcea si nu am ce face cu ele .va multumesc telefon de contact este 0752820125.

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.4003 secunde