Colaboratorii proiectului "YouthBank" au fost răsplătiți

453
Colaboratorii proiectului
Ieri, în sala de conferințe a Hotelului "Balada Nej" a avut loc festivitatea de premiere a celor care s-au implicat în proiectul "YouthBank" Constanța, coordonat de Fundația Baylor Marea Neagră.
Echipa "YouthBank" este formată din tineri ce iau viața în serios, implicându-se voluntar în comunitate prin activități în care își folosesc din plin energia și exuberanța. Prima etapă a proiectului a constat în selecția echipei, fiind desemnat un grup de voluntari – liceeni din Constanța – pentru a administra proiectul "YouthBank". A urmat, apoi, etapa în care liceenii au strâns fonduri pentru a finanța alte proiecte gândite de tineri constănțeni. În următoarea etapă, elevii liceelor constănțene au fost provocați de echipa "YouthBank" să realizeze proiecte cu impact în comunitatea din care fac parte, pentru ca, apoi, cele mai bune dintre ele să fie implementate. Astfel, au fost selectate patru proiecte; primul, realizat de elevi ai Colegiului Național "Mircea cel Bătrân", a obținut finanțarea din partea "YouthBank" pentru Festivalul Național de Teatru pentru Elevi "Aplauze". De asemenea, realizatorii proiectului au venit cu ideea de a introduce o nouă secțiune în cadrul festivalului, și anume "Atelier de improvizație", cu tema "Educație pentru sănătate". Un alt proiect implementat de "YouthBank" a fost cel trimis de elevi ai Colegiului Național "Mihai Eminescu", care au propus dezbaterea intitulată "Tinerii găsesc soluții". De asemenea, elevii Liceului Teoretic "Traian" au propus și au reușit să pună în practică, prin intermediul "YouthBank", o dezbatere pe tema educației prin comunicare asertivă, dar au înființat și un parc tematic unde se pot recrea în pauzele dintre ore. Valoarea totală a celor patru proiecte este de 12.000 lei.
La festivitatea de premiere, toți cei care au fost alături de "YouthBank", de când acesta a luat naștere în Constanța, au primit diplome din partea coordonatorului proiectului, Monica Neacșu.
Partenerii naționali ai coordonatorilor locali, Fundația Baylor Marea Neagră, sunt Asociația pentru Relații Comunitare și BRD – Groupe Société Générale. Proiectul "YouthBank" este finanțat de Guvernele Islandei, al Principatului Liechtenstein și al Norvegiei, prin Mecanismul Financiar al Spațiului Economic European. Ziarul "Cuget Liber" a fost partenere media al proiectului "YouthBank".

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5276 secunde