Școala Gimnazială nr. 8, la ceas aniversar
Articole de la același autor
Astăzi, Școala Gimnazială nr. 8 din Constanța sărbătorește 54 de ani de la înființare.
Deschiderea manifestărilor festive va avea loc, începând cu ora 9.00, în sala de festivități a Centrului Cultural Județean "Theodor T. Burada". După primirea invitaților, va urma un program artistic cu soliști de muzică populară consacrați și dans sportiv, susținut de elevi ai Școlii Gimnaziale nr. 8 și de interpreți ai Centrului Cultural "Burada". Apoi, de la ora 10.00, se vor desfășura în curtea școlii o serie de alte activități.
Potrivit directorului instituției de învățământ, prof. Cosmin Petrișor Badea, într-un cadru de sărbătoare încărcat de emoție, se va intona Imnul Național, urmat de imnul școlii. Apoi, vor avea loc diverse activități educative, tematice și pe ateliere, concursuri sportive: capsula timpului, "Cufărul bunicii", 100 de machete - Școala mea în viitor, parada costumelor populare.
La final, toți participanții vor primi diplome, în semn de recunoaștere a performanțelor profesionale și a valorilor promovate de școală, în rândul generațiilor de elevi.

Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole pe aceeași temă
Sâmbătă, 04 Noiembrie 2017
Vineri, 19 August 2016
Luni, 21 Martie 2016
Luni, 29 Septembrie 2014
Miercuri, 27 August 2014
Miercuri, 30 Noiembrie 2016
Marţi, 15 Decembrie 2015