Pentru 120 de elevi din mediul rural

Cityplex și Cuget Liber au oferit cel mai frumos dar de Crăciun

339

Articole de la același autor

Sărbătorile de iarnă constituie pentru mulți dintre noi un bun prilej, dar și o șansă de a ne întoarce atenția către semeni mai nevoiași, pentru a le dărui nu numai o clipă de bucurie, dar și o amintire de neuitat. 


Și dacă pentru elevii din municipiul Constanța vizionarea unui film a devenit o banalitate, ieri, am descoperit zeci de copii din mediul rural care nici nu visau ca penultima zi de școală dinaintea vacanței de iarnă să o petreacă într-o sală de cinematograf.


Trustul de presă "Cuget Liber", în parteneriat cu Cityplex Tomis Mall și cu sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Constanța, a decis că e oportun să dăruiască. Așa că a invitat 120 de elevi din școlile din localitățile Plopeni (însoțiți de prof. Georgiana Simion și prof. Georgiana Petrișor), Istria (prof. Anișoara Smaranda și prof. Bianca Manole), Galița (prof. Mariana Marcu, prof. Camelia Ecaterina Cotta și prof. Diana Trandafir) și Cobadin (prof. Petrică Carabet, prof. Ludmila Măucă și prof. Farida Muratcea) să-l cu-noască, prin intermediul marelui ecran, pe ursulețul Koala, cel cu multă imaginație care visează să devină mare explorator.
După ce au stat răbdători la rând să își primească aferenta pungă de floricele, fără de care un film nu are... gust, dar și o sticlă de apă plată, oferite de sponsorii evenimentului, cei 120 de elevi au luat loc confortabil în fotoliile cinematografului și s-au bucurat de o proiecție pe care Cityplex Tomis Mall le-a dedicat-o. 


S-au alăturat gestului și sponsorii NS Copiers, Cora City Park, Clubul Umoriștilor Constănțeni, Epic Web, Golful Pescarilor, Pizza San Marco.


La final, prof. Anișoara Smaranda, de la Școala din Istria, ne-a declarat că a fost o experiență nouă pentru elevii săi. "Chiar și mersul pe scările rulante, până la cinematograf, a constituit ceva extraordinar pentru ei. Orice ieșire este binevenită și ne-ar face plăcere să participăm la cât mai multe acțiuni de acest gen. Pentru că noi ne bucurăm atunci când și copiii noștri sunt fericiți!", a mai declarat același cadru didactic. 


Iar prof. Olguța Papa, directorul Liceului Teoretic din Cobadin, a ținut să mulțumească organizatorilor pentru că au oferit șansa unor copii să depășească hotarele comunei și să cunoască o altă lume. Cu aceleași mulțumiri au primit evenimentul caritabil și celelalte directoare - prof. Valeria Dumitrașcu (Galița), prof. Cati Stoian (Istria) și prof. Mariana Tega (Plopeni), care s-au bucurat și de înțelegerea primarilor care le-au pus la dispoziție microbuzele unităților de învățământ pentru a face o deplasare mai lungă. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.5767 secunde