Cinci laboratoare noi şi moderne, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”

694
Cinci laboratoare noi şi moderne, la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” - cincilaboratoareprintmoderne-1605454345.jpg

Articole de la același autor

Cinci laboratoare noi întregesc, de săptămâna trecută, baza materială de pregătire a studenţilor la Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, trei la Facultatea de Navigație și Management Naval și două la Facultatea de Inginerie Marină. Este vorba despre laboratoarele Manevra navei, Bazele logisticii, Tehnica transportului maritim, Echipamente electrice și Simulatorul de comunicații navale HARRIS, care au fost inaugurate cu prilejul marcării Zilelor Academiei Navale și a împlinirii a 148 de ani de învățământ românesc de marină militară.

Potrivit rectorului Academiei Navale, comandor conf. univ. dr. ing. Alecu Toma, laboratoarele au fost proiectate pentru a răspunde atât cerințelor procesului de instruire a studenților la cele mai înalte standarde, cât și cercetării științifice.

Un aspect important este faptul că laboratoarele au fost proiectate și realizate cu resurse proprii ale academiei, cel de conducere și manevră a navei fiind chiar o concepție exclusiv a instituției de învățământ superior. Academia Navală continuă astfel procesul de modernizare a bazei materiale, precum și proiectele care sunt în derulare, toate activitățile desfășurându-se cu respectarea normelor de siguranță sanitară.

„Ne dorim foarte mult ca la revenirea studenților noștri la cursuri în campusul universitar, să îi putem întâmpina cu laboratoare noi, dotate la standarde superioare, care să îi bucure și să îi motiveze totodată în procesul lor de învățare și de cercetare. Academia Navală „Mircea cel Bătrân” are studenți foarte buni, care se pregătesc temeinic și care prin dedicarea lor ne dau întotdeauna încredere în viitor”, a declarat comandor conf. univ. dr. ing. Alecu Toma.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3046 secunde