Cetatea Hârșova, descoperită în arhivele de la Kiev și Moscova

284
Cetatea Hârșova, descoperită în arhivele de la Kiev și Moscova - xcetateaharsova-1642512121.jpg
Vineri, 21 ianuarie, ora 11:00, la sediul Primăriei orașului Hârșova, va avea loc lansarea, în prezența autorilor, a volumului „Planurile și prospectele Cetății Hârșova în arhive străine”, care, prin efortul celor trei autori (Aurel-Daniel Stănică – ICEM Tulcea, Constantin Nicolae – Muzeul „Carsium” Hârșova, și Mihai Anatolii Ciobanu), reunește o serie de planuri inedite ale cetății otomane de la Dunăre.

Analiza problematicii localizării cetăților și fortificațiilor realizate de otomani pe teritoriul Dobrogei a permis, în ultimii ani, o amplă documentare, având ca principal obiectiv aprofundarea bibliografiei, cercetarea arheologică, studierea și interpretarea izvoarelor istorice, incluzând și surse cartografice. Astfel, prin proiectul Cartografia cetăților medievale dispărute sau “(Re)Mapping. Arheologia hărților” (2016), au fost valorificate datele obținute, pe parcursul mai multor decenii, în urma cercetărilor arheologice, a izvoarelor istorice descoperite recent și a celor în care sunt descrise sau apar informații despre cetățile și fortificațiile otomane din Dobrogea. Descoperirea unor planuri și prospecte, aflate în arhivele de la Kiev și Moscova, permite o analiză amplă a trecutului cetăților otomane situate de-a lungul frontierei dunărene, istoricii, și nu numai, având acum la îndemână surse care arată, printre altele, mult mai clar evoluția fortificațiilor otomane de la Hârșova, Măcin, Isaccea, Tulcea, Babadag, Constanța și Mangalia.

Astfel, a fost deschisă în istoria Dobrogei veacurilor XV-XIX o temă nouă, mai puțin cunoscută, aceea a fortificațiilor otomane.

Asemenea tuturor cetăților otomane din Dobrogea, cetatea de la Hârșova a fost prea puțin cunoscută până astăzi. În lipsa unor cercetări arheologice de amploare, doar câteva documente și acestea puse adesea sub semnul întrebării, erau singurele surse care prezentau imaginea unei fortificații puternice.

În acest volum sunt prezentate câteva din planurile cetății de la Hârșova descoperite recent în arhivele de la Kiev și Moscova. Aceste documente sunt deosebit de importante fiind analizate critic în raport cu rezultatele obținute în cercetarea arheologică de până acum și comparate cu alte surse documentare pe care le avem la dispoziție. Planurile descoperite se constituie în surse de cercetare noi, originale, și permit o mai bună cunoaștere a situației fortificației de la Hârșova în perioada secolelor XVIII-XIX.

Volumul a fost publicat la Editura Mega din Cluj Napoca, în cadrul proiectului cultural co-finanțat de A.F.C.N. „Land[Map]. Digitizarea peisajului” (2021). Proiectul a fost implementat de Institutul de Cercetări Eco-Muzeale „Gavrilă Simion” Tulcea în parteneriat cu Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța, Asociația Pro Noviodunum și Asociația Eurocentrica.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.3526 secunde