Stirile zilei de Miercuri, 19 Septembrie 2018 - Cuget Liber Online


Mai multe ştiri online:

Cetatea Capidava, prin ochii specialiștilor

Ştire online publicată Joi, 12 Iulie 2018. Autor: Mirabela ȘERBĂNESCU
Vineri, 13 iulie 2018, începând cu ora 14.00, la sediul Muzeului Național de Istorie a României va avea loc lansarea volumului „Capidava II. Building C1 - Contributions to the history of annona militaris in the 6th century”, avându-i ca autori pe conf. univ. dr. Ioan Carol Opriș și dr. Alexandru Rațiu, muzeograf și arheolog.

Potrivit muzeografilor constănțeni, de aproape un secol de la debutul cercetărilor arheologice, respectiv anul 1924, Capidava (comuna Topalu) reprezintă una dintre cele mai cunoscute, intens cercetate și masiv păstrate cetăți ale Dobrogei antice. Ea se alătură astfel vechii colonii milesiene din Pontul Stâng de la Istros (Histria), care dăinuie până în sec. VII p.Chr. sau cetății de la Tropaeum Traiani (Adamclisi), acolo unde Traian obține o răsunătoare victorie împotriva dacilor și aliaților acestora, construind mai apoi un oraș și un monument comemorativ. Prin specificul său militar, Capidava poate fi considerată cetatea iconică pentru secțiunea dobrogeană a limesului Dunării de Jos.

„Monografia este rodul unei cercetări desfășurate de către autorii volumului (între anii 1993-1996 și apoi în campaniile 2006-2011, 2014) asupra unui edificiu de cca 10 x 11 m, a cărui suprafață totală depășește în plan cu puțin limita a 100 mp. Edificiul se află în partea sudică a cetății de la Capidava, pe via principalis, în imediata apropiere a unicei porți directe. Acesta a fost funcțional în cursul secolului al VI-lea, până în ultima sa parte, când va fi distrus în cursul unor devastatoare atacuri avaro-slave (cândva după 582). Prin coroborarea caracteristicilor arhitecturale și de planimetrie urbană cu materialul arheologic, a putut fi stabilită funcționalitatea edificiului, care a avut un evident rol comercial. Aici erau distribuite produse strategice (ulei de măsline, vin, sosuri din pește etc.) trimise ritmic de către autoritatea imperială prin annona militaris, tocmai pentru întreținerea trupelor care apărau frontiera nordică a provinciei Scythia”, au precizat specialiștii Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Aceștia au mai spus că lucrarea, redactată integral în limba engleză, este însoțită de trei anexe, reprezentând analiza numismatică a unui tezaur „de circulație” de folles din bronz descoperit și care oferă elemente importante de datare a momentului distrugerii edificiului. 

Distribuie :

Articole de la acelaşi autor

Top ştiri din ultimele 7 zile

Eveniment
joi, 13 septembrie Foto : Adolescentă zdrobită de un șofer de 26 de ani! Fata de 16 ani a murit pe loc 107422 vizite, 0 comentarii Adolescentă zdrobită de un șofer de 26 de ani! Fata de 16 ani a murit pe loc
Social
miercuri, 12 septembrie Foto : Moșu’ și Baba de la Hârșova sau povestea care a încremenit doi părinți 9332 vizite, 0 comentarii Moșu’ și Baba de la Hârșova sau povestea care a încremenit doi părinți
Sport
miercuri, 12 septembrie Foto : Doliu în sportul românesc. A murit un mare campion! 3242 vizite, 0 comentarii Doliu în sportul românesc. A murit un mare campion!
Politică
sambata, 15 septembrie Foto : Furtună în PSD. Tic-Tac, tic-tac… Se clatină scaunul lui Dragnea 2864 vizite, 0 comentarii Furtună în PSD. Tic-Tac, tic-tac… Se clatină scaunul lui Dragnea
ziare & stiri Revista presei
Inchide
Pagina a fost generata in 0.7842 secunde