Cei mai pricepuți tineri actori și regizori au fost premiați la "FILMMIC"

397

Articole de la același autor

În fiecare an, în această perioadă, are loc Festivalul Național de Scurtmetraj pentru Liceeni "FILMMIC", eveniment organizat de Liceul Teoretic "Traian" din Constanța. Potrivit directorului instituției de învățământ, Constantin Caracoti, acesta este realizat pentru a evidenția rezultatele elevilor atrași de arta cinematografică, și, mai nou, de arta fotografică. 


Tema din acest an a festivalului, "Inocență", a provocat adolescenții să găsească sensuri nedescoperite ale inocenței, ieșind la iveală partea lucrativă, sensibilă și dornică de motivare a elevilor.                                                                                                                                                       
De ce s-a ales această temă? Pentru că anii de liceu reprezintă pentru mulți adolescenți o perioadă nu doar furtunoasă, cu trăiri intense, dar și multe dezamăgiri și experiențe noi. "Uneori, apare nostalgia după inocența copilăriei și, deși aceasta este irecuperabilă, prin înțelepciune, dragoste și rațiune se poate găsi sensul ei inexprimabil. Inocența înseamnă educație, omenie și trebuie să găsim energia de a trăi și de a fi tot timpul fericiți", a precizat directorul.  


Pe de altă parte, organizatorii au vrut să valorifice din plin creativitatea tinerilor, iar filmele create de ei să devină un real material didactic, dar și o modalitate prin care se pot forma atitudini individuale corecte.  


Zilele trecute, a avut loc la Centrul Multifuncțional Educativ pentru Tineret "Jean Constantin" proiecția filmelor finaliste. Imediat după aceea, au fost premiate cele mai bune creații, filme și fotografii.
Gala de premiere a fost urmată de un workshop, unde membrii juriului s-au întâlnit cu finaliștii.


Jurizarea filmelor a fost făcută de către profesioniști din industria cinematografică și din educație: criticul de film Irina Margareta Nistor- președinte de onoare al juriului, regizorul Toma Enache - președinte al juriului, Bogdan Farcaș - actor, Marian Adochiței - actor și fotograf. Alături de aceștia s-au aflat prof. Marinela Natalia Mrejeru - inspector școlar pentru activități extrașcolare, prof. Florian Stoica - inspector școlar pentru Arte, prof. Sorina Plopeanu - director Casa Corpului Didactic Constanța și Alexandru Nițu - student UNATC, Facultatea de film, secția Imagine de Film și TV.                                                                                                                       
La final, după jurizare, premiul I i-a revenit Colegiului Național "Mihai Eminescu" din Petroșani, pentru filmul "Drumul către apus", iar premiul II a fost acordat elevilor de la Colegiul Național "Petru Rareș" din Piatra Neamț, pentru "Sezon de vânătoare".
Premiul III, însă, le-a parvenit adolescenților de la Liceul Teoretic "George Călinescu" din Constanța, pentru pelicula "Sunt Ema. Sunt Eva. Cine sunt?", precum și celor de la Liceul Teoretic "Traian" din Constanța, pentru filmul "Momente cheie".
Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Emilian Buciu, iar cel pentru cea mai bună actriță  a ajuns la Bianca Bîrlida. Alte două premii au fost acordate pentru cel mai bun scenariu, pentru filmul "Sezon de vânătoare" și pentru pentru pelicula "Două cafele, vă rog!". În cele din urmă, premiul pentru cea mai bună regie a fost câștigat de "Lou a plecat", cel pentru cea mai bună imagine, de "The shadow of the angel", iar cel pentru montaj de "Fabrica de adolescenți".


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Sâmbătă, 05 Aprilie 2014
Stire din Cultură-Educație : "Motor" pentru o nouă ediție FILMMIC
Pagina a fost generata in 0.6141 secunde