€ 4.7601
£ 5.4034
$ 4.2755

Mai multe ştiri online:

Cea mai frumoasă "Casă tradițională turcească" va fi premiată

Ştire online publicată Vineri, 14 Aprilie 2017. Autor: Cuget Liber Online.
Uniunea Democrată Turcă din România organizează vineri, 14 aprilie, de la ora 11, la Cobadin, cea de-a IV-a ediție a concursului „Casa tradițională turcească“, organizat de filiala din Cobadin,în parteneriat cu Liceul Cobadin, și care reunește 50 de elevi care studiază limba turcă maternă în localitatea dobrogeană.

Elevii înscriși în concurs au avut de construit din materiale reciclabile macheta unei case tradiționale cu decoruri și simboluri specifice culturii și civilizației turcești. Concursul, coordonat de profesorul de limba turcă Selime Ibram, este desfășurat pe două secțiuni, învățământ primar și gimnazial.

Competiția are ca scop păstrarea și promovarea valorilor tradiționale turcești, dar și adoptarea unei atitudini responsabile față de mediul înconjurător, prin refolosirea materialelor reciclabile.

La festivitatea de premiere, sunt așteptați să participe președintele UDTR, Osman Fedbi, secretarul general, prof. Ervin Ibraim, deputatul Ibram Iusein, subprefectul Levent Accoium și Consulul General al Republicii Turcia la Constanța, Uygar Mustafa Sertel.

Distribuie :

Top ştiri din ultimele 7 zile

ziare & stiri Revista presei
Pagina a fost generata in 0.7043 secunde