Ce spune psihologul despre cursurile la distanţă. „Şcoala online trebuie privită ca o provocare”

Luni, 28 Septembrie 2020
761
Sunt mai bine de două săptămâni de când s-au deschis şcolile. Cei mai mulţi copii au mers deja la cursuri, în bănci, măcar o săptămână, au văzut cum vor fi nevoiţi să înveţe anul acesta şi ce reguli trebuie să respecte. Toţi au înţeles ce au de făcut, iar psihologii susţin că s-au adaptat rapid la „noua normalitate”.

Cu doar jumătate de clasă prezentă, la distanţă de colegi, la distanţă de profesori, cu rândul în bănci sau online, şcoala trebuie să continue pentru copiii din judeţul Constanţa. Şi, încet-încet, ne vom învăţa cu toţii cum să facem să funcţioneze acest nou sistem de educaţie. Elevii şi cadrele didactice fac eforturi pentru a se adapta, însă foarte dificil este şi pentru părinţi, care sunt nevoiţi să jongleze cu programul şcolar al copiilor, dar şi să-i ajute mai mult la teme.

„Majoritatea elevilor și-au dorit foarte mult să revină la școală, chiar și cu aceste restricții. Sunt puțin dezamăgiți pentru că regulile s-au schimbat și orice schimbare vine cu o rezistență din partea lor, dar încep să se adapteze. Am observat că nu copiii sunt atât de rezistenți în fața acestor schimbări, cât mai degrabă adulții! De multe ori aceștia discută în fața copiilor, deformând realitatea sau mai rău, spunând că virusul nu există, că purtarea măștii le afectează sănătatea, etc. Sigur că, în aceste situații copiii vor prelua informația eronat și vor deveni la rândul lor rezistenți!”, a declarat, pentru „Cuget Liber”, psihologul şcolar Elena Stambuli, de la Şcoala nr. 8 Constanţa.

Aceasta îi sfătuieşte pe părinţi, dar şi pe profesori să le explice copiilor pe înțelesul lor ce este acest virus și de ce este bine să ne protejăm, dar mai ales să le ofere propriul model. „Din punctul meu de vedere, anumite restricții ar fi trebuit să existe de dinaintea acestei pandemii. Nu este igienic în nicio situație să bei din sticla altuia sau să muști din același sandvici. Dacă însă vorbim despre socializare și distanțare fizică, lucrurile stau altfel. Socializarea este foarte importantă și ea este necesar să existe, indiferent de situație! Nu ne putem îmbrățișa, dar ne putem exprima afectivitatea prin gesturi și cuvinte! Putem comunica în moduri diferite: vorbind, scriind, etc. Copiii sunt foarte inventivi și găsesc moduri inedite de socializare, chiar respectând regulile. De asemenea, se adaptează mult mai ușor decât adulții la situații noi, mai ales dacă sunt încurajați și dacă li se explică foarte clar care sunt repercusiunile în situația în care nu respectă regulile”, este de părere psihologul.

„Să încetăm să ne mai plângem!”

Deşi recunoaşte că nu este simplu şi că actualele condiţii de lucru în şcoli vin cu multe greutăţi şi provocări, psihologul şcolar ne îndeamnă pe toţi la optimism. „Cred că este important pentru toți, părinți și profesori, să încetăm să ne mai plângem de cât de greu este și că nu vom putea face față. Plângându-ne nu vom rezolva lucrurile! Așadar, este mai bine să luăm situația ca atare și să găsim soluțiile potrivite, să încercăm să schimbăm ceva. Până la urmă, școala online ar trebui privită ca pe o provocare care ne poate aduce satisfacții personale și profesionale dacă o abordăm corect! Iar copiii, vor vedea și simți acest aspect și nu vor mai privi lucrurile doar din perspectivă negativă”, subliniază Elena Stambuli.



Pagina a fost generata in 0.3466 secunde