Ce sfinți cinstim în denia zilei de luni din Săptămâna Mare

465
Ce sfinți cinstim în denia zilei de luni din Săptămâna Mare - sfant-1619418599.jpg

Articole de la același autor



Astăzi, 26 aprilie, ortodocșii îi sărbătoresc pe Sf. Sfinţit Mc. Vasilevs, episcopul Amasiei; Sf. Glafira; Sf. Mc. Chiril, Chindeu şi Tasie din Axiopolis (Cernavodă). Biserica spune că denia zilei de luni din Săptămâna Mare aduce aminte de patriarhul Iosif, care a fost vândut de fraţii săi în Egipt, preînchipuire a lui Hristos, care a fost vândut de Iuda.
La fel se face amintire de pilda smochinului neroditor (Matei 21, 19), blestemat de Hristos să se usuce pentru că nu avea rod. Pilda este dată ca omul să ştie că Dumnezeu este atât iubire cât şi dreptate. Iar, la judecata de apoi, El nu doar va răsplăti, ci va şi pedepsi pe cei ce nu au rodit.
Sfântul Sfinţit Mucenic Vasilevs, pomenit în calendarul creştin ortodox la 26 aprilie, a fost episcop în cetatea Amasia, în timpul împăratului roman Liciniu (308-321), persecutor al creştinilor. Tot astăzi Biserica Ortodoxă Română îi sărbătoreşte pe Sfinţii Mucenici din Dobrogea: Chiril, Chindeu şi Tasie, care au murit în vremea împăratului roman Diocleţian (284-305), la Axiopolis, lângă Cernavodă. 




Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 1.2938 secunde