Ce semnificație are luna lui Florar în tradiția noastră

554
Ce semnificație are luna lui Florar în tradiția noastră - cesemnificatie-1557160831.jpg

Articole de la același autor

Dacă tot ne aflăm în luna lui Florar, atunci haideți să admirăm cât mai multe obiecte cu motive florale! Acestea se regăsesc în expoziția tematică a Muzeului de Artă Populară din Constanța, care continuă să pună în valoare și în luna mai tradițiile și obiceiurile românești prin intermediul unor obiecte reprezentative pentru tematica fiecărei luni din calendarul popular.
Pornind de la denumirea tradițională a lui mai, Florar, tematica acestei luni o constituie motivele florale. Potrivit directorului instituției de cultură, Maria Magiru, aceasta este ilustrată prin cinci vase de ceramică realizate în centrele de olari de la Zalău, Turda și Rădăuți. 


În calendarul popular, cea de-a cincea lună a anului se numește Florar, dar i se mai spune și "luna florilor", pentru că acum pământul se umple de flori, iar totul capătă culoare și parfum. 


"Florile simbolizează lumea multicoloră, paradisiacă, dar efemeră și trecătoare, frumusețea, armonia, dragostea, tinerețea, puritatea. În folclorul românesc, floarea subliniază caracterul fugitiv al frumuseții feminine, iar legendele și miturile despre flori vorbesc despre acestea ca fiind metamorfoze ale sufletelor eroilor și eroinelor. Florile sunt «talismane profilactice», fiind utilizate împotriva anumitor boli sau împotriva deochiului. De asemenea, florile au rol apotropaic și divinatoriu, iar în ele se pot cuibări fie spirite bune, fie spirite rele. Ele se comportă ca niște făpturi vii: bolesc, tânjesc, suferă, vorbesc între ele. Potrivit legendelor, «limba» florilor este înțeleasă de către oameni doar la marile sărbători de peste an (Paște, Rusalii)", a explicat muzeograful. 


Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Pagina a fost generata in 2.2033 secunde