Ce s-ar putea ascunde sub apele Mării Negre?

1224
Ce s-ar putea ascunde sub apele Mării Negre? - epave2-1321994019.jpg

În vremuri îndelungate, călătoriile pe apă erau pentru majoritatea comercianților mijlocul principal de transport. Drept urmare au fost construite canale de navigație, iar râurile și mările au devenit rute comerciale pentru civilizațiile istorice.

Cu ajutorul arheologiei maritime, care studiază obiecte și situri istorice aflate sub apă din cauza schimbărilor climatice sau geologice, Marea Neagră va putea dispune de o cercetare amănunțită a platformei continentale.
În general, așezările preistorice se aflau concentrate în apropierea surselor de apă. Din cauza ultimei glaciațiuni, nivelul mării a crescut cu aproximativ 75 de metri, ceea ce a dus la inundarea regiunii pe care noi o cunoaștem astăzi ca "Marea Neagră".
Arheologii de la Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța sunt de părere că pătrunderea apei Mării Mediterane în regiune a inundat probabil un număr foarte mare de situri arheologice.
Potrivit unor descoperiri făcute de anumiți pescari, diferite amfore și alte obiecte care se află deja expuse în Muzeul Național de Istorie și Arheologie, s-a ajuns la concluzia că este posibil ca sub apele mării să se găsească rămășițele unor așezări umane care au ajuns să fie scufundate ca urmare a unor eveni-mente catastrofale pricinuite de seisme.

Cercetări amănunțite în Marea Neagră
La Muzeul Național de Istorie și Arheologie Constanța a fost demarat, în urmă cu șase luni, un proiect care urmărește scanarea în detaliu a platformei continentale a Mării Negre, de pe litoralul românesc.
Proiectul este organizat cu ajutorul unei cooperării între Muzeul de Istorie și Geo Ecomar, Institutul de Geologie și Ecologie marină, condus de Caraivan Glicherie.
Până acum au fost făcute numai descoperiri întâmplătoare, din diverse locații, unele nefixate geografic, de turiști sau de pescari. La Muzeu au fost aduse în ultimele decenii fel și fel de amfore, ancore, oseminte, obiecte care de obicei se găsesc pe anumite tipuri de epave.
În această situație, proiectul care demarează este menit să identifice și să localizeze cu exactitate, tot ceea ce înseamnă sit subacvatic, de la epave antice, până la așezări litorale care în momentul de față sunt acoperite de mare. De asemenea, a fost inițiat un grup de lucru, cu poliția de frontieră, cu centrul de scafandri, cu paza de coastă, cu toate instituțiile care ar putea contribui la identificarea unor astfel de obiective.
Geo Ecomar dispune de toate mijloacele tehnice pentru un astfel de proiect, mijloace foarte costisitoare și sofisticate. Scanarea platoului continental se va face cu ajutorul unor sonare foarte performante, care vor releva pe de-o parte existența unor vestigii la locul cu pricina și pe de altă parte vor reda structura de sub fundul mării.
Proiectul este supus finanțării în momentul de față, el este complet întocmit, pus la punct, doar că este în expectative și se preconizează că de la începutul anului 2012 va primi finanțare și vor începe lucrările.
Aceste cercetări sunt extrem de importante, deoarece, de-a lungul timpului, s-a deplasat nisipul, s-au petrecut schimbări geologice, și atunci este foarte posibil ca o epavă simbolică sau urmele unor așezări umane să fie în momentul de față acoperite cu nisip.
Această cercetare în profunzime a platoului continental mai poate să releve existența unor noi orașe, sau alte edificii importante.
Descoperirile ce urmează să fie făcute nu vor fi scoase la suprafață. Starea lor de conservare naturală poate fi deteriorată definitiv dacă vor luat contact cu aerul. Prin urmare, accesul publicului la aceste descoperiri va fi posibil numai cu ajutorul unor camere video subacvatice.



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 19 Octombrie 2011
Stire din Social : Marea Neagră înghite Faleza Nord
Pagina a fost generata in 0.4751 secunde