Ce mai pun la cale elevii. Se solicită creșterea costului standard pentru cheltuielile materiale

338
Ce mai pun la cale elevii.  Se solicită creșterea costului standard pentru cheltuielile materiale - fotofondsemnaldealarma1-1542815974.jpg

Articole de la același autor

Reprezentanții Asociației Elevilor din Constanța au participat, zilele trecute, la conferința națională "Reprezentarea elevilor - trecut, prezent și perspective de viitor", organizată de către Asociația Elevilor din Maramureș (AEM).

Aceasta a fost prima întâlnire formală la care au participat, pentru a găsi soluții comune și concrete la problemele cu care se confruntă elevii, reprezentanții tuturor asociațiilor reprezentative independente ale elevilor din România, existente la acest moment. Pe lângă gazdele maramureșene, au luat parte: Asociația Elevilor din Constanța (AEC), Asociația Elevilor din Bacău (AEBC), Asociația Elevilor din Călărași (AECL), Asociația Vâlceană a Elevilor (AVE) și Asociația Elevilor din București și Ilfov (AEBI).

La mai bine de cinci ani de la înființarea primei asociații de elevi, în Constanța, la acest moment există în România șase organizații independente, care reprezintă drepturile și interesele comune a peste 500.000 de elevi. Asociațiile reprezentative ale elevilor au luat naștere tocmai din pricina numeroaselor probleme cu care se confruntă sistemul educațional românesc și din dorința de a exista o mișcare organizată independent, creată și condusă de elevi pentru elevi, care să apere și să reprezinte drepturile și interesele comune ale acestora.

"Este un moment istoric. Conștienți de importanța unității și a conlucrării în beneficiul elevilor din România, cele șase asociații de elevi și-au asumat crearea unei platforme comune de lucru la nivel național, care se va materializa în poziții și acțiuni comune, precum și intensificarea colaborării dintre ele. În acest sens, a fost semnată Declarația de la Baia Mare, un manifest în cinci puncte al asociațiilor de elevi din România și un veritabil moment T0 al mișcării independente de reprezentare a elevilor", explică Andrei Mihai Tănase, președintele AEC.

Astfel, elevii vor crea o platformă de discuții comune între organizațiile semnatare, în vederea comunicării eficiente, a schimbului de bune practici, precum și a poziționării comune pe subiecte de interes la nivel național.

"Nevoile stringente ale elevilor din România sunt motivul pentru care ne asumăm că în următoarele 12 luni vom avea ca priorități comune la nivel național: creșterea costului standard per elev pentru cheltuieli materiale, rezolvarea definitivă a problemei asigurării costurilor de transport pentru elevii navetiști, influențarea politicii curriculare naționale în sensul creșterii gradului de decizie al beneficiarilor primari", mai spune reprezentantul elevilor constănțeni.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Pagina a fost generata in 2.1767 secunde