Ce licee constănțene se închid după dezastrul de la Bacalaureat

2961
5
Ce licee constănțene  se închid după dezastrul de la Bacalaureat - isj1-1405006841.jpg

Articole de la același autor

O dată cu încheierea primei sesiuni de Bacalaureat 2014, dar și cu bilanțul Evaluării Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a decis luarea unor măsuri. Unele dintre ele chiar drastice!

Cele patru unități liceale cu promovabilitate zero la sesiunea de vară a Bacalaureatului 2014 nu au fost trecute cu vederea, județul Constanța fiind la coada clasamentului național, cu 47,11% promovabilitate.

La Liceul din Nicolae Bălcescu, cu 20 de absolvenți de clasa a XII-a, ISJ are informații că rezultatele slabe constituie o consecință a neimplicării eficiente a cadrelor didactice în activitatea de la catedră, dar și ca urmare a schimbării frecvente a profesorilor, în ultimii ani.

La Liceul "Nicolae Dumitrescu" din Cumpăna (12 absolvenți), în luna noiembrie a anului trecut a avut loc o inspecție generală, coordo-nată de prof. Gabriela Neagu, soldată cu un calificativ acceptabil, motiv pentru ca prof. Cristina Costea să aibă mari emoții la actuala etapă de evaluare a directorilor constănțeni. Alt liceu inspectat a fost "Nicolae Istrățoiu" din Deleni (27 absolvenți), unde existau semnale că sunt probleme, și care a primit același calificativ acceptabil.

La Dobromir (11 absolvenți), din anul școlar viitor nu va mai exista învățământ liceal.

"Am considerat că nu putem gira în continuare o unitate care nu a obținut rezultatele școlare dorite. Rămâne deschisă oferta pentru cei care doresc să urmeze învățământul profesional tehnic - specializarea construcții", a precizat prof. dr. Răducu Popescu, inspector școlar general.

"I-am invitat pe directori să discutăm concret pe acest subiect, să-mi explice din ce motiv au obținut aceste rezultate și ce măsuri propun. Acolo unde directorul nu are competențe și determinarea necesară să facă ce trebuie, nu există decât o singură soluție - căutarea unei alternative. Sunt și directori care s-au descalificat prin ceea ce au făcut pe parcursul anului și care au dovedit că nu sunt competenți să administreze o unitate școlară. Până pe 15 august, vom face publică lista celor care renunță și ce directori noi urmează să fie numiți", a adăugat inspectorul general.

v v v

Pentru elevii claselor a VIII-a de la Colegiul Național "Mircea cel Bătrân", notele obținute de unii colegi la probele scrise ale Evaluării Naționale au constituit un real șoc, ei cunoscând valoarea acestora la clasă.

Motiv pentru ca prof. dr. Răducu Popescu să anunțe, ieri, că după desfășurarea ultimei etape de admitere în învățământul liceal, se va relua evaluarea lucrărilor într-o cadență de una la 10 lucrări.

"Și eu sunt curios să văd care este rezultatul acestei reevaluări a lucrărilor. Vom avea nevoie de cadre care nu vor fi implicate în nicio acțiune, pentru a forma o comisie alcătuită din inspectori și un inspector general adjunct, dar și de alte cadre care vor asigura spațiile necesare derulării, cel mai probabil după data de 22 iulie", a mai adăugat inspectorul general.

În urma scandalului de la "Mircea", inspectorul general declara, pentru "Cuget Liber", că, în cazul în care vor fi depistate diferențe flagrante la notare, nu va ezita să înainteze Parchetului cazurile profesorilor implicați. 

Comentează știrea

mircea
11 iulie 2014
una din zece

asta cu una sin zece e buna! pentru ca una din zece a fost corecta! restul noua masluite! asa ca la sfarsit o sa aflam ca totul a fost perfect.

stan
11 iulie 2014
pariu

pariu pe cota de 1 la 10 ca lucrarea lu stan nu va printre cele recorectate

profesor
11 iulie 2014
ilegal

Postul de limba romana de la Kogalniceanu ramane pentru sotia directorasului? Ca a disparut in neant [postul]. Pentru cine e curios poate sa vada cum acest post nu mai exista pentru titularizare dar madam se lauda ca se va titulariza tpe el. Ea a avut norma intreaga desi a avut continuitate doar pe noua ore. Cum? Sau asa se face pentru anumite persoane. Daca pupi in bot pe cine trebuie, te rezolva, daca nu, se razbuna pe tine domn director...... Asa este la Kogalniceanu............

unul
16 iulie 2014
la mircea ,se stie

stiu din surse sigure, ca anul trecut, cativa parinti au rezolvat notele progeniturilor la Mircea, nu pt ca nu ar avea copii buni,dar nu voiau sa-i vada stresati(asa afirma in gura mare)

Cetateanul
17 iulie 2014
domnul inspector general

Acest domn cu chelie este doar un valet al domnului Radu Mazare! Il stiu de la latraturile pe la adunarile PSD! Mai bine ar incepe decimarea cu domnia sa! E cam plin de icre! Nu -i ajungi cu prajina la nas! Si se da si exigent!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.3171 secunde