Cât de pregătiți sunt profesorii din Constanța: jumătate au picat Titularizarea

921
5
Cât de pregătiți sunt profesorii din Constanța: jumătate au picat Titularizarea - titularizare6-1437415964.jpg

Articole de la același autor

Ieri, o dată cu aflarea notelor la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice sau a catedrelor vacante ori rezervate, Inspectoratul Școlar Județean Constanța a anunțat o rată de promovare relativ ridicată față de cea de la concursul pentru Defini-tivat (47,34%), respectiv de 74,30%, înainte de contestații, cu precizarea că note de 7 și-au asigurat doar 225 de candidați, adică mai puțin de jumătate din total.

Ce-i drept, nu se compară nici candidații între cele două concursuri, deși, consultând listele oficiale afișate pe site-ul Ministerului Educației, aveam să descoperim și candidați pe catedre de Geografie, Chimie, Biologie cu note puțin peste 2 sau 3, la fel și mulți dintre cei care își doreau să se titularizeze ca educatori sau învățători. De reținut că toți aceștia se află deja la catedră pe perioadă determinată.

Pe tranșe de note, așadar, doar 225 de candidați au obținut între 7 și 10, alți 351 de candidați obținând note între 5 și 6,99, deci care ar putea spera la unul din cele 1.390 posturi de suplinitori.

Trei candidate au obținut nota 10, respectiv două candidate la disciplina Limba și literatura română și o candidată la Educație plastică.

Una dintre candidatele de nota 10, Corina Frangulea, a terminat în urmă cu patru ani Facultatea de litere a Universității "Ovidius", specializarea română-engleză, și de atunci a susținut în fiecare an acest concurs pe care l-a promovat cu note peste 9. "Am predat la Școala Gimnazială nr. 2 din localitatea Ovidiu și dacă până acum am preferat suplinirea, cred că de data aceasta a venit momentul să iau o hotărâre. Mă interesează un loc stabil și am aflat că ar exista la liceul tehnologic din localitatea Mihai Viteazul. Este o provocare pentru mine și în momentul acesta cred că aș fi dispusă să fac naveta, dar poate, cu timpul, voi reuși să mă transfer mai aproape de Ovidiu, unde și locuiesc", a mai declarat prof. Frangulea. Întrebată cum i s-a părut concursul de anul acesta, având în vedere că s-a schimbat tipul de abordare, fiind introduse și conținuturi de specialitate, interlocutoarea ne-a declarat că a fost foarte mult de scris, chiar dacă au avut patru ore la dispoziție.

Și azi se depun contestații

Chiar dacă proba scrisă a fost susținută la Colegiul "Mircea cel Bătrân", Colegiul Național "Mihai Eminescu" și Liceul de Electrotehnică și Telecomunicații, contestațiile s-au depus la sediul Inspectoratului Școlar Județean Constanța ieri, dar și astăzi, până în ora 15. Rezultatele finale urmează a fi publicate vineri, 24 iulie, tot la sediul ISJ Constanța.

Candidații, care au obținut minimum nota 7 (șapte) atât la proba scrisă, cât și la proba practică/inspecția specială la clasă în profilul postului, vor fi repartizați pe cele 165 de posturi pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în perioada 27-28 iulie.

Pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), candidații cu cel puțin nota 5 (cinci), atât la proba scrisă, cât și la proba practică sau inspecția specială în profilul postului vor fi repartizați pe cele 1.390 de posturi.

Comentează știrea

militaru gheorghe
21 iulie 2015
Part time

Atât timp cât vei continua să susții în mintea ta imaginea schimbărilor pozitive pe care ți le dorești, acestea vor continua să se petreacă în viața ta. Asta scrie celebrul Bob Proctor în cartea "Te-ai născut bogat". Căutăm urgent colaboratori part-time care vor să câștige bani în timpul liber, într-un proiect unic la nivel mondial. Oferim contract de comision. Pentru mai multe detalii, trimiteti mesajul PROIECT la adresa de email : [email protected]

Just
21 iulie 2015
R.I.P.

Cum naiba sa facă față, dacă nu știu sa scrie în limitele impuse disciplina de examen sau nu știu sa interpreteze cerință unui subiect?! Cum sa avem pretenții de la elevi, de vreme ce unii dintre asa-zișii profesori renunta după prima ora de examen?

alexandru
21 iulie 2015
atat meritati !

Atat platiti atat primiti

Alexandra
21 iulie 2015
Titularizare

Cei care dau acest examen sunt ASPIRANTI la statutul de profesori..unii sunt proaspat absolventi, altii sunt absolventi la facultati obscure...pe principiul" incerc si eu ca nu am ce sa pierd"....cei care dau examenul de titularizare nu sunt cei care intra la clasa de 5-10-15 ani si au performante....asadar nu sunt INCA profesorii din titlul articolului...

PENTRU
21 iulie 2016
NECUNOSCATORI

Trebuia sa intrebe si ei pe la altii cum s-au descurcat ! De exemplu unii si-au ales un centru de axamen mai prietenos cu disciplina. Cineva si-a dat definitivatul la limba germana la Sibiu ca acolo era un centru pentru limbi. Si ce daca abia a reusit sa obtina un 7 la def, pe langa 5 la licenta era f, bine. Nici nu-i trebuia mai mult pentru titularizare! Apoi, tot pentru ca stie cu cine si cum sa "vorbeacsa", a ajuns directoare de scoala. Dar nu inainte de a-si lua doctoratul in apicultura!. Ca sa nu mai fie neviota sa dea examene de grad, inspectii, etc . Doamne fereste sa , sa nu cumva sa-i treaca cuiva prin cap sa verifice daca a plagiat! Universitatea din Targoviste nu-i departe.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4189 secunde