Cât costă și ce trebuie să faci pentru a fi student în Elveția

3887
Cât costă și ce trebuie să faci pentru a fi student în Elveția - universitatielvetiene-1352388391.jpg
Între șase și zece studenți români ajung să studieze în Elveția, nu neapărat pentru că sunt olimpici sau au merite deosebite, ci în primul rând pentru că părinții au posibilitatea să-i trimită, taxele la universități fiind aici foarte ridicate. 

Goran Yordanov, reprezentantul Cesar College și IHTTI, universități partenere Swiss Education Group, a stat recent față-n față cu cinci studenți de la Universitatea "Ovidius" din Constanța, Facultatea de Științe Economice, și doi elevi constănțeni de liceu, pentru a le vorbi despre programele oferite de cele două universități elvețiene specializate pe turism și managementul de hotel, despre posibilitățile de a le accesa, dar și despre ce șanse de angajare există după absolvire.

"Elveția este poate cea mai importantă destinație de turism a Europei, așa încât mulți angajatori de top vin la târgurile organizate special pentru studenți să-i recruteze direct de pe băncile școlilor. Cel mai important aspect îl reprezintă posibilitățile de angajare și de carieră în acest domeniu care este în expansiune", declara Goran Yordanov, după o experiență de șapte ani în acest domeniu.

În cei trei ani de studii, fie că sunt de licență sau de master, studenții au un program orientat mai mult pe practică, cu posibilitatea de a munci în fiecare an. Ca regulă generală, însă, dosarul de admitere ar trebui să conțină următoarele acte: diploma de bacalaureat; o scrisoare de intenție; CV; o poză tip buletin; copii traduse și legalizate după certificate relevante, cum sunt atestatele de competențe lingvistice.

"Suntem o unitate cu profil de nișă, acesta fiind singurul domeniu pe care îl pregătim și avem peste 100 de parteneri, cele mai de renume branduri în domeniu, companii de top interesate să angajeze personal cu înaltă calificare". Goran a povestit din experiența sa la celebre firme din Paris ori Geneva, nu înainte de a puncta faptul că doar cunoașterea limbii engleze nu mai constituie un atu, ci un "must", alte trei limbi străine fiind necesare angajării oriunde în lume, de preferat franceză, germană și italiană, limbi vorbite în Elveția.

Seminarul "Educația Managementului hotelier și turistic în Elveția" face parte din proiectul World Education, derulat de Integral Group (companie internațională cu 20 de ani de experiență în consultanță educațională pentru studii în străinătate), al cărui scop îl reprezintă atât prezentarea ofertei educaționale a universităților de top din lume, cât și consilierea elevilor și studenților români în ceea ce privește modul în care pot aplica pentru aceste universități și care sunt oportunitățile de formare, finanțare și cazare care le sunt puse la dispoziție.

Și pentru că toate sunt frumoase până la… taxe, trebuie spus că acestea acoperă cazare, masă și studii și se ridică la 14.950 de franci elvețieni pe semestru. Fiind universități private, taxele sunt mai mari aici, spre deosebire de alte universități elvețiene de stat, unde taxele de școlarizare sunt cuprinse între 1.000 și 8.000 de franci elvețieni, la care se adaugă cazarea și masa.

Eșecul de la Bacalaureat influențează criterii londoneze de admitere

Worcester sau Birmingham, două dintre cele mai bine cotate universități din Marea Britanie, ar putea coborî ștacheta la admiterea tinerilor români, după ce și-au dat seama că al doilea an de Bacalaureat tip Big Brother le-a înjumătățit studenții.

"Îmi amintesc că anul trecut au fost probleme cu notele la matematică. Nu au fost atât de mari cum ne așteptam. Cu siguranță, ne vom gândi dacă nu cumva ar trebui să ne revizuim în jos criteriile de admitere", a declarat unul dintre profesorii Universității Birmingham, preluat de o agenție de știri.

La Worcester, dascălii au luat deja măsuri, micșorând pragul de admitere de la nota 8 la 7.

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Luni, 22 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : De ce aleg studenții străinătatea
Miercuri, 17 Octombrie 2012
Stire din Cultură-Educație : Go West!
Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Stire din Actual : De mâine, studenții vor dona sânge
Pagina a fost generata in 0.3752 secunde