CÂND VOR AJUNGE MANUALELE DE CLASA I PE BĂNCILE ȘCOLARILOR

691
1
CÂND VOR AJUNGE MANUALELE DE CLASA I PE BĂNCILE ȘCOLARILOR - incredibil-1412703894.jpg

Articole de la același autor

Brambureala manualelor pentru școlarii din clasele I și a II-a pare să se apropie de un deznodământ, după cum am aflat, ieri, de la Ana Munteanu, reprezentatul Editurii Aramis Print SRL, cea care va furniza 6.700 de abecedare și 6.700 de matematici școlilor constănțene. 


Intențiile ministrului Educației, Remus Pricopie, de a reforma învățământul românesc s-au "înecat" în licitația pentru editarea noilor manuale, care a dat peste cap debutul anului școlar. 


Ieri, din discuțiile purtate cu directorii unităților de învățământ constănțene, a reieșit că marea majoritate s-au descurcat și au oferit micuților elevi de clasa I manuale vechi, cu toate că, teoretic, acestea nu ar fi rambursabile. La Școala nr. 40 "Aurel Vlaicu", directorul Marilena Ionescu declara că dacă manuale de Matematică rămase din anii anteriori au existat pentru toți elevii, la Comunicare în limba română așteaptă cu nerăbdare o veste. Prof. Nicoleta Cornescu, directorul Școlii nr. 39 "Nicolae Tonitza", ne spunea că învățătoarele au la dispoziție xerox-ul din cancelarie. "Sper să primim cât mai curând manuale pe hârtie, nu digitale, pentru că elevii trebuie să simtă cartea, să o răsfoiască", a mai spus prof. Cornescu. La Școala nr. 12 "B. P. Hasdeu", prof. dr. Laura Popa, director, a dorit să-și exprime public mulțumirea față de eforturile pe care le fac colegele sale învățătoare pentru a suplini absența manualelor. Și la Școala nr. 6 "Nicolae Titulescu" ori la Școala nr. 3 "Ciprian Porumbescu" se lucrează după fișe și după manualele din anii trecuți, în așteptarea celor noi. 


"Am adus autostrada gata făcută și tot degeaba"
Expresia îi aparține reprezentantului editurii Aramis Print SRL, Ana Munteanu, care declara, ieri, pentru "Cuget Liber" că licitația organizată de Ministerul Educației a pus în dificultate edituri care sunt parteneri tradiționali ai învățământului românesc. "Noi am pierdut licitația pentru că pe prima pagină a manualului Comunicare în limba română, clasa I, am publicat trei strofe din Imnul României, în loc de patru, dar astfel am fi depășit prevederea ca textul să nu depășească la această vârstă limita maximă de 90 de cuvinte. Am investit o groază de bani în grafica viitoarelor manuale. Vorba colegului Mihai Penescu: noi ne-am dus cu autostrada gata făcută și tot nu a fost bine!", a mai declarat re-prezentantul editurii. Care a adăugat că, astăzi, se încheie retipărirea vechilor manuale, care urmează să ajungă pe băncuțele micuților școlari cel mai probabil săptămâna viitoare. 


"Până la sfârșitul acestei săptămâni, vom încerca să distribuim noile vechi manuale către toate inspectoratele școlare județene de la care am primit comenzi. Nu este deloc adevărată afirmația celor din Ministerul Educației că există edituri care ar fi avut pe stoc și 200.000 de manuale. Cine s-ar fi riscat să blocheze atâția bani, când nu se știa că se va ajunge aici. Este numai greșeala ministerului, care nu și-a rezervat timp și pentru aceste contestații", a mai adăugat Ana Munteanu. 


De la reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Constanța, am aflat că "noile vechi manuale" vor fi distribuite acelor unități de învățământ care nu au avut pe stoc suficiente manuale din anii anteriori sau care au distribuit elevilor manuale mult prea deteriorate. Cât despre viitoarele manuale care vor fi conforme cu programa școlară care se predă din anul 2012 cu ajutorul auxiliarelor… poate generațiile viitoare se vor bucura și de mult-cântata digitalizare. 


Comentează știrea

suzana
16 octombrie 2014
locuri de munca

Locuri de munca urgente! Incheiati imediat contract legal si incepeti rapid o activitate noua, usoara, serioasa si profitabila! Foarte multi oameni au inceput deja sa lucreze! Seriozitatea noastra este absoluta! Primele castiguri au fost deja acordate! NU este joc piramidal sau MLM! Avem nevoie de operatori online care sa lucreze 3 ore pe zi si sa castige 300 dolari lunar! Pentru a afla detalii,trimiteti textul "Info" la adresa de email: [email protected]

Articole pe aceeași temă

Miercuri, 24 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Profesorii așteaptă banii, nu promisiuni
Miercuri, 10 Septembrie 2014
Stire din Cultură-Educație : Bucurie mare pentru profesori
Pagina a fost generata in 0.5317 secunde