Când ajung abecedarele la elevii de clasa întâi

152
1
Când ajung abecedarele la elevii de clasa întâi - candvorajungeabecedarele1-1421768996.jpg

Articole de la același autor

Elevii de clasa întâi vor primi abecedarele imediat după vacanță, la începutul semestrului al doilea. De asemenea, în cursul săptămânii viitoare, va fi lansată licitația pentru manualele de clasa a treia necesare în viitorul an școlar.

Veștile bune vin de la ministrul Educației, Mihai Sorin Câmpeanu.

"Am fost anunțat că acea contestație care a fost depusă pentru abecedar în luna decembrie a fost respinsă, deci pe cale de consecință vom putea avea în sfârșit abecedarul la începutul semestrului următor", a anunțat, ieri, ministrul.

Acesta a adăugat că licitația pentru manualele de clasa a treia va fi lansată în cursul săptămânii viitoare ca procedură.

"A fost validată programa pentru clasa a treia și săptămâna viitoare se poate lansa licitația pentru manuale. Pentru cei de clasa a treia este clar că trebuie să avem manualele la începutul anului școlar. Din nefericire însă, legislația nu ne poate garanta că nu vor exista contestații. Noi, la nivelul Ministerului Educației, încercăm să eliminăm toate acele aspecte care ar putea să genereze contestații, dar nu putem garanta că împiedicăm contestațiile atâta timp cât achizițiile se fac pentru manuale pe Legea Achizițiilor Publice", a mai declarat ministrul. 

Comentează știrea

DODO
21 ianuarie 2015
ce binee !!!

O ce veste minunata ne da Perhaita ( pentru ea ) In loc sa faci spume in articol ca ne apropiem de jumatatea anului scolar si nu avem manuale,tu idealist-o ne prezinti asta ca pe o bucurie.Te banuiesc ca agent PSD in presa ( ai si alte osanale la activ,mai ales pro ,,realizari,,ale lui Mazare) sau visul tau este de a face parte din nimfele catarate pe carele alegorice ale lui Raducu?

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.1175 secunde