Campania națională "Oamenii Timpului". Patru constănțeni au întrunit votul popular

227
Campania națională

Articole de la același autor

În acest week-end, mai precis sâmbătă, 17 decembrie, vom trăi emoțiile recunoașterii naționale pentru alți cinci valoroși constănțeni nominalizați la una dintre cele mai mari campanii naționale de interes public, organizată de Asociația Revistei "Timpul (ART)" și ajunsă la cea de-a treia ediție - Gala Extraordinară Oamenii Timpului.

De data aceasta, evenimentul se va desfășura în Sala Mare a Teatrului Național "Vasile Alecsandri" din Iași, zece "Oameni ai Timpului" urmând să fie desemnați și premiați, în cadru festiv, de un juriu național.

Câștigătorilor li se va decerna Trofeul Oamenii Timpului, însoțit de un premiu în bani. De asemenea, în cadrul Galei, vor fi acordate cinci premii speciale unor personalități sau instituții care ating standardele de excelență ale domeniului în care activează.

La cinci din cele zece categorii ale campaniei, Constanța a avut nominalizate persoane care pentru mulți ar putea constitui o necunoscută. Și totuși, Alina Vasea, fondatoarea Asociației "Dăruiește Aripi", este câștigătoarea trofeului Avantaje, Femeia Anului 2015, secțiunea Promovarea și apărarea drepturilor copilului, iar în campania "Oamenii Timpului" a întrunit 3.747 de voturi, fiind lidera categoriei Societate Civilă. Tot lider în popularitate poate fi declarat și doctorandul Metin Omer, care la categoria Memorie și istorie a întrunit 1.564 de voturi. De departe, lider incontestabil de "popularitate" este declarat dr. Ionuț Poinăreanu, care pe categoria Sănătate a adunat 8.008 voturi. Iar la categoria Antreprenoriat, Oana Stan, cu ale sale produse TECHIR, a întrunit 798 de voturi. Din punctul de vedere al popularității, toți acești patru constănțeni sunt lideri ca număr de voturi, dar, conform regulamentului, ultimul cuvânt îi aparține juriului, așa încât emoțiile și suspansul "condimentează" gala de la Iași.

Lor li se adaugă fosta șefă de promoție 2015 a Liceului Internațional de Informatică, Elif Memet, nominalizată la două categorii - Educație și cercetare și Tinere valori - care se justifică prin performanțele extraordinare din anul universitar 2015-2016.

Evenimentul va fi transmis în direct de Realitatea TV și de Radio România Cultural, începând cu ora 20. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.4945 secunde