Campania națională "Artiștii pentru artiști" - Ediția 2013
Articole recomandate
UNITER lansează ediția a XII-a a programului anual Campania Națională "Artiștii pentru artiști", eveniment unic prin categoria de beneficiari căreia i se adresează.
Organizată în jurul datei de 27 martie - Ziua Internațională a Teatrului, Campania a devenit pentru UNITER, de 11 ediții încoace, nu doar sărbătorirea impresionantului univers teatral, dar, totodată, și elogierea artiștilor care au reclădit an de an, timp de o viață, magia teatrală.
Iată că încercarea din 2002 de a fi responsabili social, de a corecta prin artă deficiențe de sistem a fost o reușită. Am căpătat cu fiecare ediție încrederea că, doar sensibilizând opinia publică și mediul teatral cu privire la situația socială a vârstnicilor artiști cu probleme de sănătate, putem pune bazele unei valide și autentice campanii sociale de solidarizare prin cultură cu rezultate concrete.
Și în acest an Campania va beneficia de participarea teatrelor din țară care vor juca un spectacol din propriul repertoriu sub semnul Campaniei, de participarea teatrelor din București care vor pune în vânzare biletele Campaniei pentru un spectacol cedat acesteia, precum și de un spectacol de caritate, special produs de către UNITER. Sumele strânse din vânzarea de bilete sunt direcționate către fondul special constituit, Fondul de Solidaritate Teatrală, Cont: RO40RZBR0000060007801286 deschis la Raiffeisen Bank, Agenția Piața Amzei.
Spectacolul de caritate organizat în acest an de UNITER, sub titlul CLIPE DE VIAȚĂ, are loc luni, 25 martie, ora 19.00, la Sala Mare a Teatrului Național București. O unică reprezentație, un spectacol emoționant ce reunește un număr impresionant de mari artiști ai scenei și poveștile lor de viață: Dorin Andone, Marcel Iureș, Horațiu Mălăele, Mihai Mălaimare, Medeea Marinescu, George Mihăiță, Mariana Mihuț, Marin Moraru, Maia Morgenstern, Florin Piersic, Tania Popa, Victor Rebengiuc, Rudy Rosenfeld, Eusebiu Ștefănescu, Stela Popescu și Alexandru Arșinel, Margareta Pâslaru, Ioan Gyuri Pascu, Adrian Naidin, Paula Seling.

Top articole din Cultură-Educație
CÂȘTIGĂ O INVITAȚIE DE 2 PERSOANE la "LACUL LEBEDELOR" - Pe gheață!
20 Februarie 2013
Val de nemulțumire la Inspectoratul Școlar Constanța
26 Februarie 2013
"Inspectoratul Școlar nu trebuie văzut ca un bau-bau"
18 Februarie 2013
De ce și-a dus Răducu Popescu inspectorii la psiholog în... Grecia
14 Februarie 2013
Ce se întâmplă la Grădinița ABC din Constanța
19 Februarie 2013
Două întreceri puternice la matematică
16 Februarie 2013
Comentează știrea
Nu există comentarii introduse pentru acest articol!
Articole din aceeași secțiune
Joi, 28 Februarie 2013
Joi, 28 Februarie 2013
Joi, 28 Februarie 2013
Joi, 28 Februarie 2013
Joi, 28 Februarie 2013
Miercuri, 27 Februarie 2013
Miercuri, 27 Februarie 2013