„Califul barză” se întoarce printre copii

146
„Califul barză” se întoarce printre copii - califul-1633448982.jpg

Articole de la același autor

Sâmbătă, 9 octombrie, începând cu ora 11.00, sunteţi invitaţi la Teatrul pentru Copii şi Tineret „Căluţul de mare”, la piesa „Califul barză”, după Wilhelm Hauff, în regia lui Daniel Stanciu şi scenografia Cristinei Pepino, pe o muzică de Gabriel Bassarabescu. Spectacolul se adresează micuţilor cu vârsta de peste patru ani. Din distribuţie fac parte: Andrei Stroescu, Daniel Minciună, Tiberiu Roşu, Daniela Vlad, Claudia Brădescu, Ion Ciolan, Rovena Paraschivoi, Graţian Prisacariu, Clara Ghiuvelechian, Arina Cojocaru.

Artiştii spun că în fiecare minut, povestea „Califului Barză” vă va cuceri prin hazul şi originalitatea ideilor lui. Frumoasa prinţesă Carolina, de care Marele Calif este foarte îndrăgostit, este răpită de vrăjitorul Barbanaduk, transformată în cucuvea şi ţinută într-o colivie, până când va accepta să-i fie soţie uriaşului vrăjitor. Salvarea Carolinei va veni, însă, în urma unor spectaculoase transformări în berze ale califului îndrăgostit şi ale slujitorului acestuia, fidelul şi linguşitorul Abdulah.

Berzele vor ajunge la timp în castelul vrăjitorilor şi o vor salva pe prinţesă, datorită miraculosului praf albastru şi al unor cuvinte magice desluşite de înţeleptul Selim: mutaboribilis horibilidricudini. Povestea se încheie fericit, cu o nuntă frumoasă, unde toţi invitaţii şi dumneavoastră bineînţeles, vor dansa în ritmul unui autentic dans oriental. 



Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 1.113 secunde