Bursele "Sf. Dumitru", oferite în ziua praznicului

107

Articole de la același autor

Sâmbătă, 26 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârși Sfânta Liturghie la biserica "Sf. Dimitrie" din Constanța (str. Dorobanți nr. 8), începând cu ora 9. 

Sfântul Mare Mucenic Dimitrie Izvorâtorul de Mir este considerat ocrotitorul orașului grecesc Tesalonic. Pomenit de Biserica Ortodoxă pe 26 octombrie, Sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir s-a născut în Tesalonic, din părinți drept-credincioși. După moartea tatălui său, guvernator al regiunii, Dimitrie a fost numit de împăratul Maximilian succesor al acestuia, încredințându-i cetatea, cu porunca să o "curețe" de creștini. Dimitrie, însă, nu a respectat ordinul și a început el însuși să propovăduiască Evanghelia. Ulterior, împăratul a aflat de acest lucru și a poruncit să fie închis. În ziua de 26 octombrie, au intrat în temniță ostași și, găsindu-l stând la rugăciune, l-au ucis cu sulițele.

Deasupra mormântului Sfântului Dimitrie a fost zidită o biserică mică, în care se săvârșeau minuni și bolnavii primeau tămăduire. Unul dintre aceștia, Leontie, a hotărât să-i dedice sfântului, în semn de mulțumire, o biserică mare și frumoasă. Dărâmând vechiul lăcaș, el a găsit moaștele lui Dimitrie întregi și nestricate, din care a izvorât mir și a umplut toată cetatea de mireasmă. Leontie a ridicat în acel loc biserica, punând osemintele sfântului într-o raclă, pentru a fi cinstite de credincioși.

XXX

La sfârșitul slujbei, vor fi înmânate bursele "Sfântul Dumitru", distincții acordate lunar elevilor cu performanțe școlare. În cele șase luni de când au fost instituite, au fost conferite 24 de burse, fiecare în valoare de 200 de lei.

Duminică, 27 octombrie, Arhiepiscopul Tomisului va fi prezent la evenimentele prilejuite de hramul Sfântului Cuvios Dimitrie Basarabov, desfășurate la București, la Catedrala patriarhală.

În noaptea de duminică spre luni, la ora 00.00, IPS Teodosie va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea Dervent, așezământ monahal ce își serbează hramul pe data de 28 octombrie, Sf. Ier. Iachint de la Vicina. 

Comentează știrea

Nu există comentarii introduse pentru acest articol!

Articole din aceeași secțiune

Vineri, 25 Octombrie 2013
Stire din Cultură-Educație : UMC - gazda unui important eveniment
Pagina a fost generata in 1.5722 secunde