Boboteaza - "sărbătoarea pocăinței" sau "lupta pentru aghiazmă"?

Joi, 05 Ianuarie 2012
893
Arhiepiscopia Tomisului va pune astăzi la dispoziția credincioșilor circa 70.000 de sticluțe cu aghiaz-mă gata ambalată, pentru a înles-ni accesul civilizat. Din păcate, an de an asistăm la o adevărată luptă corp la corp în jurul butoaielor din curțile bisericilor, peisaj departe de a fi biblic.

De aceea, l-am întrebat pe Marius Moșteanu, părintele paroh de la Biserica Sfântul Nicolae Vechi din Constanța, care este semnificația Bobotezei. "Prazni-cul Bobotezei trebuie înțeles în contextul bucuriei de familie. Este o sărbătoare prin excelență a familiei, un botez al pocăinței și al lacrimilor, ne prezintă adevăratul sens al familiei: părinți și copii.

Momentul botezului este ca un prilej de nou început. Numai dacă ne gândim la prima minune pe care o înfăptuiește nou născutul atunci când la botez adună rude care nu s-au mai văzut demult. Marea taină a botezului trebuie înțeleasă cu fapta și trebuie să ne apropiem cu bucurie și cu credința că botezul înseamnă o nouă șansă pentru noi, pentru familia noastră".

De asemenea, preotul a ținut să precizeze că Botezul Domnului nu este o dată în calendar, în care înce-pem să alergăm la nu știu câte biserici să luăm aghiazmă mare și să o amestecăm și-apoi să ne între-băm câte zile se ia. "«Tipic, tipic și la inimă nimic», zicea părintele Arsenie. Nu ne organizăm viața după câte metanii facem înainte de a lua aghiazma sau să luăm anafură înainte de aghiazmă și așa mai departe. Nu aceasta este esența importanței praznicului. Trebuie să avem în noi această atitudine de a ne boteza, să începem o viață nouă. Nu să facem tot felul de calcule, să căutăm ce se mănâncă și ce nu, dacă ai ținut sau nu post în ajun".

Același interlocutor și-a exprimat speranța că lumea va înțelege o dată pentru totdeauna că nu este de niciun folos să facem doar lucruri exterioare. Spre exemplu, să fii atent să vii acasă numai cu aghiazmă mare sau să aduci crenguțe de busuioc. "Dacă te îmbrâncești cu doi-trei oameni n-ai făcut nimic. Mai bine te duci acasă cu o picătură de aghiazmă și ajuți pe cineva să treacă strada. Sau asculți pe cineva pe care n-avea cine să-l asculte. 10 minute am stat și am ascultat. Știți ce greu este să asculți pe cineva? Imediat cum începe cineva să-ți spună păsul începi… stai să-ți spun eu… Sunt lucruri adevărate pe care le putem face. Marile sărbători înseamnă marile bucurii, dar trebuie să știm unde stau. Bucuria nu stă în ambiții mărunte, ci în lucruri care rămân în noi, în calmitatea pe care o avem în relațiile cu oamenii, chiar și cu dușmanii noștri. Nu neapărat să ne înregimentăm în sacagii să cărăm apă de acolo-acolo.

Sărbătoarea este o șansă de a te opri din iureșul vieții. Anul are tot atâtea zile și pentru cel care realizează ceva, și pentru cel care obosește și pentru cel care se odihnește. Important este sensul pentru care obosim sau ne odihnim. Diferența dintre oamenii fericiți și nefericiți o face tocmai atitudinea pe care o are cineva față de viață".


Articole pe aceeasi tema

Pagina a fost generata in 0.2997 secunde