Bătălia pentru șefia Universității "Ovidius". Un "intrus" în fotoliul de rector?

961
1

Articole de la același autor

Cu toate că admiterea este în toi, la Universitatea "Ovidius" din Constanța se petrec și alte evenimente ce vor influența viitorul acesteia, cum ar fi referendumul de astăzi, referitor la modalitatea de desemnare a viitorului rector, întrucât mandatul prof. univ. dr. Sorin Rugină expiră în februarie 2016.

Astăzi, începând cu ora 9, sunt așteptați să se prezinte la urnele amenajate, ca de obicei, în cantina de pe b-dul Mamaia, cadrele didactice și de cercetare titulare din cadrul Universității "Ovidius", dar și reprezentanții studenților din senatul universitar și din consiliile facultăților. Ei își vor exprima opțiunea cu privire la cele două modalități de desemnare a rectorului prevăzute de Legea educației, și anume pe bază de concurs public sau prin votul universal, direct și secret.

"Universitatea nu e ca o fabrică pe care o conduce oricine!"

Și pentru că votarea rectorului prin concurs public ar presupune posibilitatea participării unor persoane din exterior, am încercat să aflăm de la foștii rectori ai Universității "Ovidius" dacă nu ar fi mai bună o astfel de alternativă la conducere. Aceasta în condițiile în care evenimentele regretabile care au adus "Ovidius" în centrul atenției publice naționale au dovedit că și mediul universitar este măcinat de orgolii și interese greu de strunit.

Cât se poate de categoric, prof. univ. dr. Adrian Bavaru a declarat, pentru "Cuget Liber", că exclude varianta unei persoane din afara universității.

"Varianta a doua este cea mai bună, în niciun caz cineva din afară. Nu pot fi de acord ca cineva care nu cunoaște problemele universită-ții să vină să dețină frâiele sau mai bine zis hamurile. O universitate nu este ca o fabrică în care poate veni orice inginer să se apuce de treabă. Tot așa cum consider că este o porcărie propunerea unei conduceri bicefale în universități, în care rectorul să fie președintele consiliului de administrație, la care se alătură și Senatul cu deciziile sale", a declarat prestigiosul universitar.

Nici recent decoratul profesor emerit Victor Ciupină nu consideră varianta "externă" ca fiind una de viitor.

"Nu văd de ce ar fi nevoie de o persoană din exterior. Universitatea nu stă până la urmă într-un om. Sunt rezerve suficiente la «Ovidius» care să asigure o conducere cu oameni valoroși, de-ai locului", a afirmat prof. Ciupină.

Se alătură cu aceeași opinie și prof. univ. dr. Ion Bordeianu, care consideră că într-o universitate rectorul trebuie să fie omul insti-tuției. "Are o altă implicare emoțională, dar mai ales profesională, cunoscând toate problemele universității", a mai spus dr. Bordeianu.

v v v

În situația în care referendumul de astăzi nu este validat conform legii, se va organiza un nou referendum în data de 23 iulie. 

Comentează știrea

1. Comentariu marcat ca fiind necorespunzător

Acest comentariu contravine regulilor și condițiilor de utilizare a site-ului CugetLiber.ro. Conținutul lui poate fi inadecvat sau chiar ofensator pentru vizitatori. Daca ai luat la cunoștință avertismentul și dorești să citești acest comentariu pe propria răspundere click aici.

Articole pe aceeași temă

Pagina a fost generata in 0.6565 secunde